DISTRIBUIȚI

 

Acum fix 50 de ani, într-o zi de joi, piloţii AVIASAN marcau în calendar o dată memorabilă pentru aviaţia sanitară din România: 27 martie 1967. Este data primei misiuni de zbor realizată pe Aerodromul Tuzla şi începutul unei activităţi uluitoare a piloţilor legendari care au zburat, doar în primul an, 1.600 de ore în misiuni de transport medical (bolnavi, material biologic, medici specialişti) şi în intervenţii agricole.

Reprezentanţii Regional Air Services – compania care a preluat în 1999 aeroportul în ruină şi l-a dus pe locul 2 după Otopeni în clasamentul mişcărilor de aeronave în 2016 – aduc un omagiu AVIASAN prin organizarea unei întâlniri cu iubitorii şi veteranii aviaţiei, dar şi cu reprezentanţii presei.

Cu acest prilej, presa locală şi naţională este aşteptată la aeroport, la conferinţa programată pentru sâmbătă, 1 aprilie 2017, cu începere de la ora 11.00.

După prânz, invitaţii se vor delecta cu o expoziţie de fotografii şi filme vechi, cu zborul demonstrativ al Iacărilor acrobaţi, urmat de un cocktail în HANGAR 67 Café.

După incursiunea în istoria aeroportului şi interviuri, ziariştii din ţară au ocazia să descopere Constanţa şi împrejurimile alături de Diana Slav – ghidul “Constanta Free Walking Tour / Constanţa la pas”.

TUZLA ÎN 1967

AVIASAN a fost înfiinţat în 1958, la Constanţa. Din 1967, Tuzla a devenit pentru acesta locul în care a desfăşurat o activitate uluitoare şi în care şi-a câştigat statutul de vârf de lance al aviaţiei sanitare româneşti.

În primul an doar, piloţii de la Tuzla au zburat 1.600 de ore în misiuni de transport medical (bolnavi, material biologic, medici specialişti) şi în intervenţii agricole.

Din februarie 1982 până în 1997, din AVIASAN a rămas activă doar Aviaţia Utilitară, care a pierdut încet teren odată cu declinul activitaţii agricole din perioada post-decembristă.

La Regional Air Services – Aeroport Internaţional Tuzla sunt şi astăzi angajaţi din anii AVIASAN, oameni care au fost aici din prima zi, de la inaugurare şi care sunt o mărturie a istoriei şi evoluţiei acestui loc. Emoţia lor este molipsitoare, dovadă fiind răspunsul Dlui Sava Badea, 70 de ani, rugat de un jurnalist să relateze ceva “Despre istoria Aeroportului Tuzla? Păi… eu sunt parte din istoria aeroportului Tuzla!” El este doar unul dintre cei care işi amintesc oameni, întâmplări, situaţii şi care pot fi intervievaţi în cadrul evenimentului aniversar programat pentru sfârşitul lunii martie la aeroport.

TUZLA ÎN PREZENT

În iunie 1999, aerodromul aflat în ruină este cumpărat de REGIONAL AIR SERVICES care devine primul (şi multă vreme singurul) aeroport privat din România.

Regional Air Services este acum liderul de piaţă în aviaţia generală din România, operatorul privat cu cea mai extinsă gamă de servicii şi, în multe cazuri, chiar singurul furnizor autorizat – având in portofoliu:

Misiuni de transport de pasageri şi mărfuri la destinaţii interne şi externe, inclusiv la şi de la platformele marine

Şcoală de zbor (avion / elicopter)

Şcoală de supravietuire pe mare

Transport aerian medicalizat (avioane / elicoptere)

Paraşutism (şcoală / agrement)

Zbor de agrement / airtaxi

Publicitate aeriană

Supraveghere aero de obiective terestre

Fotografiere şi filmare aeriană

Zboruri utilitare în agricultură

Aeroportul Tuzla este:

Deschis traficului internaţional de pasageri şi mărfuri din 2013 prin Ordinul nr 1.133

Primul centru de instruire offshore, acreditat OPITO – prin Şcoala de Supravieţuire pe Mare

Singurul centru de instruire pentru însoţitori de zbor (training practic, simulatoare)

Gazda primului serviciu integrat (aero-naval) profesionist de căutare-salvare din România

Organizatorul celui mai faimos show aerian privat, AEROMANIA, (11 ANI în 2017)

Gazda uneia dintre primele şcoli private de zbor din România şi a primei şcoli de paraşutism

Prima şi singura companie aeriană care a organizat o cursă cu avionul (Bucureşti – litoral) în reţeaua Uber.

Aeroportul are un management strict al riscului, sistemul integrat pentru situaţii de urgenţă garantând securitatea activităţilor. În plus, respectă standardele internaţionale ISO 9001:2008, ISO 14001:2004, OHSAS 18001:200 şi deţine cerificate de Bureau Veritas încă din 2009, înaintea marilor aeroporturi din România.

În 2016, Tuzla ocupă locul 2 naţional după Otopeni în privinţa numărului de mişcări de aeronave, cu 22.000 de aterizări şi decolări.

unnamed-24

Discuții

comments