DISTRIBUIȚI

Problema câinilor fără stăpân din Constanţa este cu un pas mai aproape de soluționare.

Primăria a desemnat ieri câştigătorul licitaţiei pentru prestarea serviciului de ecarisaj.

Societatea Green Life se va ocupa de capturarea, transportul şi adăpostul patrupedelor de pe domeniul public, însă preluarea completă a atribuțiilor nu se va face chiar peste noapte.

„În urma organizării licitației s-a stabilit că Green Life se va ocupa în următorul an de câinii fără stăpân din municipiul Constanța. Îi vor strânge, îi vor transporta, se vor ocupa de ei, se vor ocupa de hrana lor, se vor ocupa de tot ce ține de câinii fără stăpân. Nu va funcționa de mâine, trebuie semnat un contract, mai trebuie întocmite câteva documente și apoi va funcționa”, a declarat pentru Radio Constanța purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanța, Ionela Halciuc.

Câinii fără stăpân din Constanţa vor ajunge în adăpostul societăţii Green Life, din orașul Ovidiu, a mai completat Ionela Halciuc.

Valoarea contractului de ecarisaj, pentru un an, este de jumătate de milion de lei, fără TVA.

Discuții

comments