DISTRIBUIȚI

Șoferii care în această dimineață, în jurul orei 9:20, au avut drum prin zona City Park din Constanța au avut partea de o întâmplare ușor neplăcută. Un cal, aparent pierdut de stăpân, se plimba pe spațiul verde de pe strada Soveja, în zona Gravity Park, în căutarea unui loc unde să pască.

Îngrijorați că animalul ar putea ajunge pe stradă printre mașini și ar putea fi accidentat, oamenii care se aflau în zonă au sunat la 112 pentru a cere sprijinul autorităților. La caz s-a deplasat un echipaj de la Poliția Locală, însoțit de specialiști de la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii. Veterinarii au constatat că animalul era microcipat, iar la scurt timp, în zonă și-a făcut apariția și proprietarul calului. Deși omul, originar din Gârliciu, a încercat să le explice autorităților că a pierdut calul și că nu l-a lăsat în mod deliberat să se plimbe prin trafic, polițiștii nu s-au lăsat înduplecați și l-au amendat pe proprietar contravențional cu suma de 290 de lei.

În cele din urmă, omul și-a luat calul înapoi acasă, cu promisiunea că va avea mai multă grijă ca acesta să nu mai ajungă să caute iarbă de păscut în zone aglomerate ale orașului.

Din constatările specialiștilor de la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii, calul nu părea să fie bolnav sau să aibă pe trup urme de violență, așa cum s-a întâmplat în alte cazuri, când proprietarii și-au abandonat cabalinele bolnave, înfometate și bătute pe câmp, în agonie.

Discuții

comments