DISTRIBUIȚI

Delta Dunării va avea un sezon bogat anul acesta, și nu doar la scrumbie sau la știucă, ci și la turiști. Deja primii vizitatori din străinătate s-au plimbat pe canalele Deltei și au fotografiat păsările în mediul lor natural.

Lucian Pamfil, zis și Căpitanul Nemo, unul dintre ghizii Deltei, a declarat pentru Radio Constanța că un semn clar de belșug este și faptul că berzele s-au întors la Sulina, din Țările Calde, chiar de Buna Vestire.
sulina
„Veștile cele mai bune sunt că Sulina a revenit la viață. E cald, e frumos, primii turiști străini au început să apară deja pe Deltă. Germani, polonezi și urmează să mai vină și alții. Păsările au început să apară; au venit și berzele înainte de sărbătoarea de Buna Vestire, lucru care probabil va simboliza și turiști mulți pe Deltă“, afirmă ghidul.

Căpitanul Nemo a anunțat că proprietarii de pensiuni din Sulina nu-mi mai văd capul de treburi. Mai au la dispoziție doar două săptămâni până când turiștii vor veni să petrească la ei Sărbătorile de Paște.

Un material de Silvia PASCALE

Discuții

comments