DISTRIBUIȚI

Produsele alimentare româneşti respectă standardele de calitate în vigoare – după cum reiese din testele făcute de experţii sanitar-veterinari şi pentru protecţia consumatorului.

Au fost verificate 175 de probe de lapte, carne, miere, conserve, legume şi fructe din 11 hipermarketuri.

Marfa provenea din ţări ale Uniunii Europene, precum Germania, Spania, Italia, Franţa şi Danermarca. La analizele de laborator nu au fost găsite – potrivit reporterului nostru Florentina Varga – depăşiri ale valorilor înscrise pe eticheta obligatorie. Singurul produs la care s-a descoperit o depăşire a procentului de fructoză admis şi a fost retras de pe piaţă, deşi nu punea în pericol sănătatea umană, a fost un tip de miere polifloră.

Între timp, Ministrul agriculturii, Petre Daea, le-a trimis o scrisoare omologilor săi din Italia, Belgia, Olanda şi Franţa în care le solicită să le permită experţilor români să preleveze probe din produsele alimentare, pentru a verifica dacă mărfurile vândute la noi au, într-adevăr, un standard inferior de calitate, aşa cum s-a vehiculat.

Discuții

comments