DISTRIBUIȚI

Startul sezonului estival anul acesta se va da mai devreme decât în anii anteriori, mai exact pe 15 aprilie.

Despre acest start „la distracție” au vorbit, miercuri, în Matinalul Radio Constanţa, Aurelian Marin – membru ANAT Regiunea Sud-Est și agent de turism, dar și Dragoș Gociman – membru al Patronatului de Turism din Delta Dunării.

Pregătirile pentru Sărbătorile pascale sunt aproape gata atât pe litoral cât și în Deltă. Aurelian Marin a vorbit în cadrul emisiunii despre opțiunile constănțenilor care aleg să nu stea acasă de sărbători.

Majoritatea constănțenilor își petrec sărbătorile de Paște în România, iar cele mai cunoscute destinații și cele mai accesate sunt Valea Prahovei, Moldova, Bucovina, zona Sibiului și zona Maramureșului. Prețurile au crescut foarte puțin față de anul trecut, astfel putem să spunem că avem prețuri similare cu cele de anul trecut”, a declarat pentru Radio Constanța Aurelian Marin, membru ANAT Regiunea Sud-Est.

Acesta spune însă că, din punctul său de vedere, startul sezonului estival s-a dat înca din luna septembrie a anului trecut, când au început primele rezervări pentru vara 2017. Evident că primul val de turiști în număr cât mai mare este așteptat de 1 mai, însă reprezentanții turismului de pe litoral au profitat de sărbătorile pascale și au „furat startul” anul acesta.

În ziua Învierii Domnului lumina vine de pe mare, sunt evenimente și la Constanța în zona veche a orașului, de asemenea au fost anunțate evenimente și la Mangalia în portul turistic, iar imediat după sărbătorile pascale în Constanța și Mangalia vom avea RetroParada Primăverii. De departe cel mai important eveniment al sezonului la Constanța pare a fi festivalul NeverSea din 7-9 iulie de pe Faleza Nord din Constanța, organizată de cei de la UNTOLD.

Cu siguranță suntem pregătiți pentru acest mare eveniment. Să nu uităm că Mamaia și Constanța primesc împreună pe parcursul sezonului de vară peste un milion de turiști, nu avem niciun motiv să fim îngrijorați, știm că festivalul va ieși foarte bine. Cu siguranță vom avea un sezon foarte bun. Fiind în contact cu litoralul pot să vă spun că se pune accentul pe calitatea serviciilor. În ceea ce priveste Early Booking, gradul de ocupare este de peste 30% – ceea ce reprezintă vânzările pe Early Booking prin agențiile de turism”, a completat Aurelian Marin.

Anul acesta, Delta Dunării a furat startul pentru sezonul estival și pentru sărbătorile pascale, pentru că sezonul a început odată cu sărbătoarea Floriilor.

Mereu în Delta Dunării sezonul începe mult mai devreme adică odată cu sărbătoarea Floriilor care este o sărbătoare deosebită pentru cei din Deltă și pentru români în general pentru că de Florii se mănâncă pește – și unde poți mânca pește în altă parte decât în Delta Dunării unde este proaspăt și sălbatic. Ofertele pentru cei care vin în Deltă sunt diversificate, depinde de zona unde ei își doresc să ajungă. Delta Dunării reprezintă o destinație cu totul aparte, ea este împărțită în trei zone, este zona de inima Deltei sau mijlocul Deltei, acolo unde majoritatea ofertelor sunt de genul all-inclusive în care sunt incluse transportul pe apă de la Tulcea sau de la Murighiol, excursii în fiecare zi în inima Deltei, și tot ceea ce înseamnă mese cu specific pascal dar și specific pescăresc, sau zona de terasă care este puțin mai ieftină, acolo unde turiștii au ocazia să își aleagă doar cazare și mesele cu specific pescăresc. Dacă vorbim de tarife, acestea sunt similare cu cele de anul trecut și depinde de pachetul ales ele se ridică undeva la 150 de euro și 350 de euro pentru sejurul de Paște”, a precizat pentru Radio Constanța Dragoș Gociman, membru al Patronatului de Turism din Delta Dunării.

El a mai vorbit și despre evenimentele care vor mai fi organizate în Deltă și la ce se pot aștepta turiștii odată ajunși acolo.

În afară de câteva festivaluri cu specific pescăresc, precum Festivalul Scrumbiei, Festivalul Borșului de pește, sau concursuri de pescuit, Delta Dunării în sine este un festival, este o destinație cu totul și cu totul aparte. Dacă vorbim de primăvară unde în Delta Dunării, aici puteți simți că viața reîncepe, renaște, iar peisajele sunt inedite. Sezonul în Delta Dunării considerăm că va fi unul mai bun decât anul trecut, iar anul trecut a fost unul dintre cele mai bune sezone turistice din ultimii ani”, a mai declarat pentru Radio Constanța Dragoș Gociman.

Discuții

comments