DISTRIBUIȚI

Asociatia Pro Consumatori atrage atenţia în legatură cu produsele luate cu asalt de români în această perioadă: cozonac cu fibră de cartof, coloranţi cancerigeni în vopseaua de ouă şi drob cu șapte aditivi.

Specialiştii au analizat oferta pentru masa de Paşti şi au găsit alternativa la chimicalele din rafturi. Preşedintele Asociaţiei, Costel Stanciu:

„Avem alternativă la vopseaua de ouă. Aici aș aminti sfecla roșie, varza roșie, turmericul, afinele. Decât să cumpărăm drob din comerț care are în compoziție monoglutamatul de sodiu, despre care se știe că distruge vitamina B6, responsabilă de sistemul imunitar, de ce să nu preparăm noi drobul în casă? Există o ofertă generoasă de carne de miel autohton“.

În perioada Sărbătorilor Pascale, românii sunt mari consumatori de ouă.

180 de milioane de ouă se vând de Paşti, cu 50% mai mult decât într-o lună obişnuită.

Atenţie, însă, ce vopsea folosiţi pentru ouă, comercianţii au scos la vânzare mai multe tipuri de vopsele care conţin chimicale dăunătoare sănătăţii.

Un material realizat de Carmen SECUIU

Discuții

comments