DISTRIBUIȚI

Începând din 28 aprilie, oamenii legii vor acționa în patrule mixte pentru păstrarea liniștii și ordinii publice. Conform declarației comandantului Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, comisar-șef Mircea Vizitiu, patrule mixte de polițiști și jandarmi vor acționa pe întreg litoralul românesc, de la Vama Veche la Năvodari. Vizitiu a precizat că vor fi 96 de patrule. În ceea ce privește sezonul estival, șeful polițiștilor constănțeni a spus că au fost demarate discuții pentru detașări pe litoral pentru lunile iulie-august.

Aproximativ 250 de poliţişti constănţeni vor fi prezenţi la datorie zilnic, în perioada minivacanței de 1 Mai, în stațiunile de pe litoralul românesc, pentru a desfăşura activităţile specifice în vederea asigurării unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică şi prevenirii şi combaterii faptelor antisociale care ar putea afecta climatul general de siguranţă în această perioadă.

Echipaje de patrulare ale poliţiei rutiere cât şi cele de siguranţă publică, dar și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, vor fi prezente în majoritatea zonelor cu flux important de turiști. Poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale vor monitoriza stările conflictuale şi vor intensifica activităţile de prevenire şi combatere a infracţiunilor de natură judiciară. Se va asigura prezenţa activă a agenţilor de circulaţie rutieră, la orele de vârf, pe principalele artere din zona de competență, pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, fluidizarea şi controlul circulaţiei pe principalele artere rutiere.

Discuții

comments