DISTRIBUIȚI

Peste 40.000 de turişti sunt aştepta pe litoral în minivacanţa de 1 mai, în condiţiile în care capacitatea litoralului este de 100 de mii de turişti, a declarat vicepreşedintele Asociaţiei Litoral Delta Dunării, Corina Martin.

Startul oficial al sezonului estival va găsi şi anul acesta, multe terase închise.

Corina Martin, a explicat astăzi, în Interviul Dimineţii de la Radio Constanţa, de ce se întâmplă acest lucru.

Asta este o decizie pe care o ia fiecare proprietar de business pe litoral. În Mamaia, atunci când începe weekend-ul de 1 Mai, pentru că agenții economici au văzut ce evenimente organizăm, cât de bine marketăm aceste evenimente, Mamaia fiind stațiunea care se vinde cel mai bine, sunt deja restaurante, terase și magazine deschise. Nu ne facem probleme la Mamaia, nici la Vama Veche. Pentru sudul litoralului, întotdeauna sunt probleme. Fiind mai puține evenimente, din păcate, aceste stațiuni nu reușesc să atragă la fel de mulți turiști. Este un lucru pe care îl știm foarte bine: sudul se umple mai greu, mai târziu. De aceea punctăm mai mult pe Mamaia și Vama Veche“, a declarat Corina Martin.

Însă, şi în staţiunea Mamaia, unii proprietari de terase sau beach-baruri vor deschide doar dacă vremea va fi frumoasă în mini-vacanţa de 1 Mai, iar alţii sunt decişi să aştepte până în luna iunie.

Discuții

comments