DISTRIBUIȚI

Peste 30 de roboți realizați de studenți se înfruntă, sâmbătă, în cadrul unui concurs internațional de profil, BattleLab Robotica, organizat la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN).

Concursul internațional de sumo robotic, BattleLab Robotica, reunește 31 de echipe alcătuite din studenți, care au construit de la zero roboți autonomi pentru a se lupta în ring, exact ca în sportul sumo din Japonia. Roboții trebuie să fie capabili să identifice și să elimine adversarii, împingându-i afară de pe suprafața de joc, în competiții de tip unu la unu. Avem roboți campioni europeni și campioni mondiali din România, dar și din Polonia, Turcia și Republica Moldova. Concursul reprezintă ocazia perfectă pentru studenți de a-și valorifica abilitățile practice pe baza cunoștințelor teoretice asimilate pe durata facultății. Este un exemplu de pasiune, de muncă, al unor studenți pasionați de roboți”, a declarat Septimiu Crișan, șef de lucrări la Facultatea de Inginerie Electrică, din cadrul UTCN.

Unul dintre roboții din competiție, Roast, este construit dintr-un prăjitor de pâine.

Din lipsă de fonduri, am zis să facem ceva amuzant pentru a demonstra că din orice se poate construi un robot. Robotul funcționează, e bine programat. Am cumpărat special un prăjitor de pâine și am construit acest robot”, a spus Alexandru Pop, student la Facultatea de Automatică și Calculatoare a UTCN.

Un alt robot este construit dintr-un fier de călcat.

Robotul a fost creat ca un exemplu că se poate construi un robot cu foarte puțini bani, chiar și din obiecte casnice. Unui fier de călcat i s-au pus senzori, o baterie și motoare ieftine”, a spus Claudiu Guja, student la UTCN.

Robotul câștigător va participa la cel mai mare concurs de sumo robotic, organizat în Japonia, iar cele mai bune echipe din cadrul concursului de la UTCN vor primi premii în valoare totală de peste 7.000 de euro.

Sursă: Agerpres

Foto: Facebook 

 

Discuții

comments