DISTRIBUIȚI

Bursa de Peşte de la Tulcea, o investiţie cu fonduri europene de peste 4 milioane de euro, este în continuare nefuncţională. Clădirea a fost realizată de aproape un an şi jumătate, dar, fără a avea utilităţi, nu a primit autorizaţie de funcţionare.

Se estimează că în aproximativ două săptămâni se va fi finaliza racordarea la energie şi apă. Beneficiarii finali ai Bursei de Peşte ar fi trebuit să fie pescarii, prin asociaţiile şi federaţiile în care sunt membri, dar acestea au fost încă de la început împotriva realizării investiţiei.

În lipsa unui parteneriat cu pescarii, Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură caută alte variante, cum ar fi înfiinţarea unei firme, care să administreze Bursa de Peşte, în parteneriat cu mai multe instituţii.
Rolul Bursei de la Tulcea, poarta de ieşire a peştelui din Delta Dunării, ar fi trebuit să fie acela de a fiscaliza miile de tone de peşte despre care se crede că s-ar bracona, an de an, în Deltă.
Un material de Irinel Călin

Discuții

comments