DISTRIBUIȚI

Ziua mondială a păsărilor migratoare se sărbătorește la nivel global începând din anul 2006, fiind inițiată de Secretariatul Convenției pentru conservarea speciilor migratoare și animalelor sălbatice (CMS) și Secretariatul Acordului privind Conservarea Păsărilor de Apă Migratoare African-Eurasiatice (AEWA).

Ziua mondială a păsărilor migratoare este o campanie anuală de conștientizare ce aduce în atenție nevoia de conservare a păsărilor migratoare și a habitatelor lor. Evenimentul are o influență globală și este un instrument pentru a ajuta la sensibilizarea la nivel mondial asupra amenințărilor cu care se confruntă păsările migratoare, importanța lor ecologică și necesitatea unei cooperări internaționale pentru a le conserva, se arată într-un comunicat al Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD).

 

Toate activitățile organizate pentru Ziua Mondială a Păsărilor Migratoare sunt unite printr-o temă comună. Tema anului 2017 – „Viitorul lor este viitorul nostru”, este legată de obiectivele Organizațiilor Națiunilor Unite pentru dezvoltare durabilă, iar prin aceasta se va aduce în lumină tema „Dezvoltare durabilă pentru fauna sălbatică și oameni”. Acesta este sloganul Conferinței părților ce va fi organizată de către Secretariatul Convenției pentru conservarea speciilor migratoare și animalelor sălbatice (CMS) în Filipine, în luna octombrie 2017.

Ziua Mondială a păsărilor migratoare – cu tema anului 2017- evidențiază interdependența oamenilor și a naturii și, mai ales, a oamenilor și a faunei migratoare – în special a păsărilor, deoarece împart aceeași planetă și, prin urmare, aceleași resurse limitate. Campania din 2017 va avea ca scop creșterea gradului de conștientizare cu privire la necesitatea gestionării durabile a resurselor noastre naturale, demonstrând că protejarea păsărilor este de asemenea crucială pentru viitorul omenirii.

Administraţia Rezervaţiei Biosferei ,,Delta Dunării” (ARBDD) va dedica ziua de 10 mai 2017 marcării evenimentului, prin organizarea de acţiuni educative pe teritoriul RBDD, împreună cu elevii şi cadrele didactice de la şcolile din localităţile Crişan, Chilia Veche şi Sulina, în coordonarea responsabililor centrelelor de informare și vizitare ale ARBDD. Programul acţiunilor va cuprinde evenimente de informare și conștientizare, respectiv prezentarea însemnătăţii evenimentului, concursuri de desene,  ateliere de lucru, activităţi interactive, etc.

Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (RBDD) este cea mai renumită zonă pentru fauna sa ornitologică, aici fiind înregistrate un total de 341 specii, reprezentând 90% din ornitofauna națională.

Poziția geografică a Deltei Dunării, între Europa și Asia, Carpați și Balcani, lângă Marea Neagră și Dunăre, la interferența a 3 bioregiuni (continentală, stepică și pontică) oferă condiții optime pentru ornitofauna sedentară, de pasaj dar și migratoare.

Zona Deltei Dunării este un loc de popas major, atât de primavară cât şi de toamnă, pentru câteva milioane de păsări și are o importanţă universală pentru cuibăritul multor populaţii de păsări, aici găsindu-se cea mai mare colonie europeană de pelican comun (Pelecanus onocrotalus), pelicanul creţ (Pelecanus crispus), cele mai mari populații cuibăritoare de cormoran mic (Phalacrocorax pygmeus) și gâscă cu gât roșu (Branta rufficolis), dar și multe alte specii acvatice precum egretele mici, stârcii de noapte, țigănușii, lopătarii, etc. și multe specii laro-limicole.

Din cele 341 de specii înregistrate în RBDD, 32 sunt sedentare, 100 sunt oaspeți de vară, 33 sunt oaspeți de iarnă, 75 sunt specii de pasaj, 20 sunt parțial migratoare, iar 81 sunt specii accidentale.

Numărul mare de specii migratoare, dar și de specii accidentale, confirmă valoarea deosebită a Rezervației Biosferei Delta Dunării pentru ornitofaună în general, la nivel regional, național, european și chiar mondial.

 

Discuții

comments