DISTRIBUIȚI

Începând de astăzi, viteza maximă de circulație în stațiunea Mamaia este de 50 de km/h. În același timp, șoferii care vin dinspre Năvodari sau dinspre Pescărie, nu mai pot face viraj la stânga, la intersecția bulevardelor Mamaia și Aurel Vlaicu, anunță reprezentanții societății Confort Urban.

Astfel, cei care vin dinspre Pescărie și vor să meargă spre Campus, sunt nevoiți să întoarcă la sensul giratoriu din zona hotelului Meridian.

Șoferii care vin dinspre Năvodari și vor să meargă către Pescărie, trebuie să întoarcă la sensul giratoriu de la hotelul Oxford.

În același timp, la intrarea în stațiunea Mamaia, în zona Satului de Vacanță, se execută lucrări de asfaltare a bulevardului Aurel Vlaicu. Reprezentanții Confort Urban speră ca acestea să se încheie până la sfârșitul săptămânii.

Covor asfaltic va fi turnat pe bulevardul Aurel Vlaicu până în zona trecerii de pietoni de la Campus.

trafic 2

trafic mamaia

Discuții

comments