DISTRIBUIȚI

În stațiunea Mamaia a avut loc astăzi un eveniment în cadrul căruia au fost prezentate concluziile celui mai recent infotrip organizat pe litoral de mai mulți turoperatori, în parteneriat cu Asociația Litoral Delta Dunării.

La eveniment a luat parte și artistul Ovidiu Lipan Țăndărică, în calitatea sa de ambasador al stațiunii Mamaia. ovidiu lipan tandarica

Despre concluziile infotrip-ului au vorbit Adrian Voican, reprezentantul agenției care a organizat excursia și un bun cunoscător al litoralului românesc, precum și președintele Asociației Litoral Delta Dunării, Cristian Bărhălescu.

Participanții la infotrip s-au arătat încântați de calitatea hotelurilor și restaurantelor pe care le-au văzut pe litoral, dar și de serviciile celor cu care au intrat în contact pe durata excursiei la mare. La acest infotrip participă aproximativ 200 de agenți de turism din țară, în special din regiunile care sunt legate prin cursele aeriene directe.

Organizarea de excursii de informare a devenit un bun mijloc de promovare în turism, astfel că, până la începutul sezonului estival, diverși turoperatori vor organiza astfel de evenimente pentru a atrage turiști către stațiunile de pe litoralul românesc.

Discuții

comments