DISTRIBUIȚI

Ziua Națională a Portului Tradițional din România se sărbătorește în cea de-a doua duminică din luna mai, respectiv la 14 mai 2017.

Legea 102/2015, publicată în Monitorul Oficial din 13 mai 2015, prevede ca această zi să prilejuiască organizarea de evenimente cultural-artistice, sociale și educative, prin care să „se evidențieze valorile inestimabile pe care le reprezintă costumele tradiționale specifice fiecărei zone”. De asemenea, mass-media va prezenta materiale referitoare la patrimoniul cultural material și la patrimoniului cultural imaterial la nivel național.port traditional

Organizarea activităților desfășurate cu prilejul acestei sărbători urmează a fi susținută, la nevoie, din punct de vedere material, financiar și logistic, de către autoritățile administrației publice centrale și locale și de către serviciile publice din subordinea acestora, cu atribuții în domeniile educației, culturii, cercetării, turismului, protecției mediului, sănătății și finanțelor. Acestea pot institui și distincții specifice, spre a fi acordate persoanelor cu merite deosebite în promovarea tradițiilor populare. De asemenea, Institutul Cultural Român și Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni pot susține financiar și logistic dezvoltarea unor programe culturale sau multiculturale specifice acestei zile.

La organizarea manifestărilor culturale pot participa și fundațiile, asociațiile sau organizațiile neguvernamentale, al căror obiect de activitate îl reprezintă promovarea culturii tradiționale, iar muzeele de etnografie și Centrele pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale pot urmări desfășurarea acțiunilor în vederea respectării specificului etnografic al fiecărei zone în parte.

Marcarea Zilei Naționale a Portului Tradițional poate fi susținută și de către Societatea Română de Radiodifuziune și de Societatea Română de Televiziune, prin difuzarea de emisiuni de promovare a tradițiilor populare și a valorilor etnografice românești, dar și prin transmiterea manifestărilor din diaspora prilejuite de această zi.

c6783ab3857a27194b89c85c06061256Totodată, legea prevede includerea, în luna mai, în cadrul curriculei școlare pentru clasele IV-XII, la disciplina educație civică sau la disciplinele echivalente, a două ore consacrate portului tradițional al zonei sau al minorităților naționale, evidențiind semnificația acestora în păstrarea identității naționale.

Pentru marcarea acestei zile, în anul 2016, mii de oameni din întreg județul Bistrița-Năsăud, dar și din alte zone ale țării s-au adunat, cu prilejul acestei zile, la Năsăud, pentru a participa la cea mai mare paradă a portului tradițional românesc. Manifestările au debutat cu parada costumului popular românesc, care a avut ca punct final stadionul din localitate, unde participanții au format cercuri concentrice și au dansat Roata de la Runc, un joc popular vechi de sute de ani, originar din comuna bistrițeană Runcu Salvei.

Anul acesta, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a anunțat că în data de 14 mai, județul va încerca să intre în Cartea recordurilor, sărbătorind Ziua Costumului Popular prin prezența a aproximativ 10.000 de oameni îmbrăcați în straie tradiționale, pe străzile orașului Năsăud. Evenimentul, intitulat „Ziua Costumului Popular în Cartea recordurilor”, este deschis tuturor celor care apreciază și promovează cultura populară, participanții fiind obligați să vină îmbrăcați în costum popular.

Discuții

comments