DISTRIBUIȚI

Angajații din Finanțe au declanșat în această dimineață un protest spontan la nivel întregii țări, aceștia fiind nemulțumiți de proiectul Legii salarizării bugetare, care prevede scăderi salariale de până la 20% din salariul actual în acest sector.

„Sindicatul Național al Funcționarilor Publici informează opinia publică cu privire la protestele spontane care s-au declanșat la nivelul sistemului instituțional al Ministerului Finanțelor Publice, motivat de faptul că prin noul proiect de act normativ privind salarizarea personalului bugetar sunt prevăzute scăderi salariale de până la 20% din salariul actual.Totodată, precizăm că proiectul legii salarizării încalcă grav prevederile Constituției României prin nerespectarea Deciziei CCR nr. 794/2016, care prevede că Guvernul și Parlamentul trebuie să emită soluția legislativă pentru îndepărtarea discriminării salariale din autoritățile și instituțiile publice, în sensul echivalării salariilor pe funcții publice similare, la nivelul întregii familii ocupaționale indiferent de instituția din care fac parte”, se arată într-un comunicat al Sindicatul Național al Funcționarilor Publici (SNFP).

Potrivit sursei citate, în momentul de față proiectul legii salarizării anulează decizia CCR și nu duce la aplicarea întocmai a acesteia.

În context, SNFP solicită public ca textul actului normativ aflat în momentul de față în Parlament să respecte, în mod obligatoriu, Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 și definirea familiei ocupaționale și/sau categoriei profesionale în sensul stabilit de Decizia CCR 794/2016 (pct.34).
Totodată, sindicaliștii din Finanțe mai solicită eliminarea articolului 35 care prevede ‘reîncadrarea personalului pe funcții ..’—motivat de faptul că funcțiile deținute au fost ocupate ca urmare a promovării unui concurs și eliminarea articolului potrivit căruia se face evaluarea postului în vederea stabilirea salariului de bază. În actualul cadru legislativ salarizarea este aferent funcției publice și contractuale și nicidecum activităților desfășurate.

Nu în utimul rând, sindicaliștii solicită menținerea drepturilor salariale aflate în plată pentru funcționarii publici sau personalul contractual care, la momentului apariției legii, au salariul mai mare decât cel stabilit prin grila de salarizare, funcțiile publice să fie salarizate unitar indiferent de instituția din care fac parte și introducerea în textul legii a unei componente salariale aferente activității desfășurate și micșorarea decalajului valoric dintre funcțiile de stat, teritoriale și locale prin introducerea unui raport just între acestea.

SNFP avertizează că în contextul în care palierul politic nu abordează serios și responsabil proiectul legii salarizării unitare există un real pericol ca protestele să se extindă în întreaga administrație publică.
02a7a600-f8e5-483c-b605-a9646586c82a

Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Bogdan Nicolae Stan, susține că va face demersurile necesare, astfel încât nemulțumirile angajaților „să fie auzite” și să se găsească soluții ” în vederea bunei funcționări a activității instituției”.

„Nemulțumirile sindicatelor sunt legate de legea salarizării. Am avut deja discuții cu liderii de sindicat. Le-am ascultat revendicările. Am depus la Guvern propunerile de modificare a legii, în sensul eliminării discrepanțelor și al menținerii sporului de 15%. În mod onest și deschis suntem în dialog permanent cu aceștia. Le solicit și pe aceasta cale să își reia lucrul și îi asigur că în calitatea mea de președinte voi face demersurile necesare pentru ca nemulțumirile lor să fie auzite și să găsim soluții în vederea bunei funcționări a activității instituției”, a declarat, luni, Bogdan Nicolae Stan, președintele ANAF, într-un comunicat remis AGERPRES.

Liderul Alianței Naționale a Sindicatelor Bugetarilor ‘Sed Lex’, Vasile Marica, susține că 23.000 de angajați din Finanțe au întrerupt lucrul, luni dimineața, la nivelul întregii țări, nemulțumiți de nivelul de salarizare din sistem, iar Guvernul „nu poate să ignore 23.000 de oameni în stradă”.

„Este vorba despre legea salarizării care duce la scăderi de salarii. Este simplu și fără nicio explicație în plus. Nu știu ce se va întâmpla. Vom discuta probabil cu Ministerul Finanțelor și după aceea vom avea un răspuns. La ora actuală nu aș putea să spun. De două săptămâni ne chinuim să găsim o soluție la toate problemele astea, sindicatele nu au putut să le ofere, oamenii pe care îi reprezentăm sunt oameni pregătiți, oameni cu studii, și-au făcut calcule și au văzut că scad salariile și de aceea au ieșit în stradă”, a declarat, astăzi, Vasile Marica, prezent la protestul din fața Ministerului Finanțelor Publice.

Întrebat cât timp va dura protestul, Marica a răspuns: „Nu știu. Colegii mei, cât vor hotărî ei, atât vor sta”.

„Sunt convins că Guvernul va trimite pe cineva să discute, nu poate să ignore 23.000 de oameni în stradă”, a spus Marica.

Acesta se află în prezent la discuții cu reprezentații MFP.

Discuții

comments

Lasă un răspuns