DISTRIBUIȚI

De astăzi și până pe 21 mai, la Constanța se desfășoară Săptămâna Națională a Voluntariatului. În acest cadru, Asociaţia Împreună pentru Viitor Constanţa organizează o serie de activităţi de voluntariat în tot județul. La acțiuni iau parte elevi și studenți și grădinițele, școlile, liceele și facultățile constănțene. De asemenea, sprijin vine și din partea părinților ori a organizațiilor non-profit. Totul are ca scop încurajarea, în special a tinerilor, pentru a practica voluntariatul și pentru a face din asta o normalitate într-o societate care suferă la capitolul implicare civică.

Acţiunile pe care Asociaţia Împreună pentru Viitor Constanţa le va derula şi promova pe parcursul săptîmânii sunt următoarele :

1.Campion la VOLUNTARIAT!

Proiectul este realizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța şi se derulează în şcolile din judeţ, prin mobilizarea elevilor şi a cadrelor didactice la voluntariat pentru a aduce plus valoare comunităţii.

S-au înscris cu activităţi diverse, de ecologizare, mediu, ajututoare umanitare, dotare bibilioteci din mediul rural, socializare cu copii cu nevoi speciale şi multe altele, 26 de unităţi şcolare din judeţ : Școala Gimnaziala nr. 11 „Dr Constantin Angelescu”, Școala Gimnazială nr. 43 „Ferdinand”, Colegiului Naţional de Arte „Regina Maria” Constanţa , Scoala Gimnazială „Gala Galaction” Mangalia, C.S.E.I. Albatros, Structura – Scoala Gimnaziala Specială Sanatoriu Techirghiol, Gradiniţa cu Program Prelungit „Tic Pitic” Hârșova, Şcoala Gimnaziala nr 17 Ion Minulescu Constanţa, Liceul Tehnologic „Carsium” Hârşova, Școala Gimnaziaţă „ Dumitru Gavrilescu ” Gârliciu, Liceul Tehnologic „Gheorghe Duca” Constanţa, Colegiul Tehnic „Pontica”, Şcoala nr. 30 „Gheorghe Ţiţeica”, Şcoala Gimnazială “Tudor Arghezi “ Năvodari, Liceul Teoretic Murfatlar, Colegiul Tehnic „Vasile Pârvan” Constanţa, Colegiul Tehnic Energetic Constanţa, Colegiul National „Mircea cel Bătrân” Constanţa, Colegiul Tehnic „Tomis” Constanţa, Şcoala Gimnazială nr. 31 Constanţa, Liceul Teoretic „Anghel Saligny”, Cernavodă, Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”, Constanţa, Școala Gimnazială nr.1 Valu lui Traian, Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” Techirghiol, Colegiul Comercial „Carol I” Constanţa, Şcoala Gimnazială nr. 29 „Mihai Viteazul” Constanţa, Şcoala Gimnazială Nr. 40 „Aurel Vlaicu” Constanţa.

2. Când ai făcut voluntariat ultima data?

Partener al acestei activităţi realizate în mediul online este fima AYG România. Se va promova voluntariatul prin exemplul personal, încercând să provocăm cât mai multe persoane şă îşi descrie ultima experienţă de voluntariat trăită.

3.Bucurie și voluntariat împreună

Peste 20 de tineri şi copii cu nevoi special vor veni la un picnic în parcul Tăbăcăriei, pe 20 mai, între orele 10:30-14:00, unde se vor distra împreună cu voluntarii asociaţiei şi vor face împreună voluntariat.

4. Voluntari împreună

Pe data de 16 mai, între orele 10:00- 12:00, voluntari din ONG-uri şi de la facultatea de Asistenţă Socială vor derula ateliere creative și recreative pentru și împreună cu un grup de tineri cu dizabilități din Constanţa, la Baza nautică a Facultății de Educație fizică, Universitatea “Ovidius”. Parteneri ai activităţii sunt Universitatea „Ovidius” din Constanța, studenți de la Programul de studii Kinetoterapie și Motricitate Specială şi Asociația pentru Promovarea Egalității între Tineri ADAPTO.

Vă puteți alătura campaniei intrând pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/ipvconstanta/ sau trimițând un e-mail la ipvconstanta@gmail.com.

Discuții

comments