DISTRIBUIȚI

O mare de oameni l-a primit pe aeroportul din Lisabona pe Salvador Sobral, considerat „erou național”, după ce a reușit să aducă prima victoria din istoria țării la concursul Eurovision, relatează EFE, citată de Agerpres.

Cu flori, steaguri și numeroase pancarte, în care îi mulțumeau pentru această victorie, compatrioții lui Sobral l-au așteptat cântând fragmente din piesa câștigătoare, ‘Amar pelos dois’, (‘Iubind pentru doi’) până ce artistul a sosit vizibil copleșit însoțit de sora sa și compozitoarea cântecului, Luisa Sobral.

Artistul a fost escortat de poliție, la ieșirea din aeroport, în timp ce mulțimea îi scanda numele și făcea poze cu el. A fost primul contact al lui Sobral și al surorii sale cu mulțimea exaltată de triumful la concursul Eurovision de sâmbătă seară.
portugal-eurovision-salvador-sobral

„Încă nu știu cum voi face față acestui succes. Sper că lucrurile vor reveni la normal și voi continua să cânt. Poate că de-acum încolo ar trebui să cresc prețul biletelor la concert”, a spus el glumind la întâlnirea cu presa, în salonul aeroportului, înainte de a fi primit de mulțimea de fani.

„La început, totul pare o nebunie. Dar știu că astfel de lucruri sunt efemere”, a răspuns el la întrebarea despre repercusiunea succesului său care, în opinia lui, nu va acapara atenția publicului mai mult de trei luni.

Glumind, în pofida oboselii concursului de la Kiev de sâmbătă seară și drumului înapoi spre Lisabona, Sobral a respins rolul de „erou național” pe care mass-media portugheze au început să i-l atribuie.

„Acest rol este al lui Cristiano Ronaldo și sper să rămână în continuare”, a subliniat el.

Până la victoria de sâmbătă seară a lui Sobral, cel mai bun rezultat al Portugaliei a fost locul 6, obținut în 1996 cu piesa „O meu coraçao nao tem cor” („Inima mea nu are culoare”), de Lucia Moniz, cunoscută pentru a fi apărut în celebrul film ‘Love Actually’ (2003).

Discuții

comments

Lasă un răspuns