DISTRIBUIȚI

 

Sâmbătă, în Noaptea Muzeelor, toate drumurile se vor deschide spre artă și istorie. La Constanța, instituțiile de cultură vor primi vizitatori până noaptea târziu pentru a marca acest eveniment. Intrarea va fi liberă, motiv pentru care gazdele sunt pregătite să facă față asaltului de oaspeți. Anul trecut, spre exemplu, au venit la Muzeul de Artă Populară din Constanța peste 7.000 de oameni, în numai câteva ore.

Mii de oameni din Constanța sunt așteptați să participe la Noaptea Muzeelor. Gazdele au pregătit expozițiile, dar și-au luat și măsuri de precauție. De exemplu, la Muzeul de Artă Populară din Constanța, nu mai puțin de zece oameni vor supraveghea instituția de cultură, în fiecare colț al ei. Directorul Muzeul de Artă Populară, Maria Magiru spune că programul de vizitare din data de 20 mai va fi de la ora 18:00 la ora 24.00.

Și Muzeul Militar din Constanța va deschis pe 20 mai între orele 19:00 și 24:00. Directorul Costin Scurtu a declarat că seara va fi completată și cu vizionarea filmului istoric TRIUNGHIUL MORȚII, în regia lui Sergiu Nicolaescu, începând cu ora 20.00.

În Noaptea Muzeelor suntem invitați și în sălile de expoziție ale Muzeului de Artă din Constanța. Tablouri valoroase precum cele semnate de Grigorescu sau Tonitza pot fi admirate între orele 18:00 si 23:30. De asemenea, iubitorii de artefacte sunt așteptați la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța de la ora 20:00 si până la miezul nopții.  Șarpele Glicon, unic în lume, statuile romane din marmură sau obiectele de ceramică antice sunt câteva dintre comorile pe care le putem descoperi. Și Muzeul Marinei Române va primi vizitatori în  Noaptea Muzeelor între orele 19.00 și 24.00. Din istoria paraşutismului militar” dar și aspecte din activitatea Cercetaşilor României” sunt câteva din expozițiile pregătite.

În urmă cu 13 ani, Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa propunea organizarea programului Noaptea Europeană a Muzeelor. Mii de muzee din Europa s-au alăturat manifestării, printre care si cele din România.

Un material de Silvia Pascale

Discuții

comments