DISTRIBUIȚI

Ultimul bilanț indică un mort și 22 de răniți, în Times Square din New York, după ce un șofer a intrat ieri cu mașina în pietoni, potrivit agențiilor internaționale de presă, citate de Agerpres. Bărbatul va fi acuzat de omor și tentativă de omor, după cum informează CNN, care citează surse din poliția new-yorkeză.

„În baza informațiilor de care dispunem pentru moment, nu există nicio indicație că ar fi vorba de un act de terorism”, a declarat primarul New York-ului, Bill de Biasio, citat de AFP, subliniind totuși că prezența forțelor de securitate a fost întărită în locurile-cheie ale metropolei americane.
car-crash
Autoritățile l-au identificat și reținut pe șoferul vehicului — Richard Rojas, 26 de ani, din Bronx, care a lucrat în cadrul armatei din 2011 până în 2014.

Conform EFE, el a mai fost arestat de două ori pentru conducere sub efectul alcoolului și alte încălcări ale legii. În martie, a fost reținut ultima dată după ce a amenințat cu cuțitul la gât o persoană.

Richard Rojas, în vârstă de 26 de ani, din Bronx, New York, a fost testat pozitiv la o substanță halucinogenă (PCP, fenciclidină) și a declarat poliției că Dumnezeu i-a spus să facă asta, a informat CNN în această dimineață, citând o sursă din cadrul poliției.

Rojas suferă de „probleme psihologice” și le-a spus polițiștilor că se aștepta să fie împușcat de forțele de ordine, a precizat CNN.

Rojas a fost arestat la fața locului după ce a încercat să fugă și a fost dus la un spital pentru a fi testat pentru consum de droguri și alcool.
times-square-new-york
Conform relatărilor martorilor, el conducea vehiculul propriu în apropiere de Times Square când a virat pentru a intra pe strada 42 și, conducând pe contrasens, a urcat bordura și a intrat în pietoni, prima victimă fiind o turistă de 18 ani, din statul Michigan, care a murit pe loc. Ea era însoțită de sora sa, de 13 ani, aceasta fiind rănită, potrivit autorităților.

Rojas și-a continuat cursa pe contrasens și a călcat cu mașina trecătorii din zona pietonală până ce s-a izbit de un stâlp, pe strada 45.

„Venea foarte rapid, cu circa 120 de kilometri la oră pe contrasens”, a spus pentru EFE un vânzător stradal de mâncare.

Richard Rojas, care a lucrat în cadrul armatei din 2011 până în 2014, a mai fost arestat de două ori pentru conducere sub efectul alcoolului și alte încălcări ale legii. În martie, a fost reținut ultima dată după ce a amenințat cu cuțitul la gât o persoană.
img_4380-759x500
Primarul orașului New York, Bill de Blasio, a declarat că nu există indicii care să arate că ar fi vorba despre un act de terorism.

Incidentul din Times Square, una din atracțiile New York-ului, vizitată anual de zeci de milioane de turiști, s-a produs joi la prânz, ora locală (16,00 GMT) pe o vreme însorită.

Discuții

comments