DISTRIBUIȚI

Muzeul Național Militar „Regele Ferdinand I” Filiala Constanța a pregătit o seară specială vizitatorilor care îi vor trece pragul sâmbăta aceasta, în cadrul evenimentului european Noaptea Muzeelor.

În parteneriat cu Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, Secția Județeană de Distribuție și Exploatare a Filmelor, va fi lansat proiectul cultural cinematografic „PUTEREA MEMORIEI”.

Astfel, constănțenii sunt invitați mâine seară, de la ora 19:00, la sediul Muzeului Național Militar „Regele Ferdinand I”. Filiala Constanța, pe strada Liliacului, din cartierul KM 4-5, unde vor putea urmări o serie de activități atractive, pregătite special pentru acest eveniment printre care: demonstrații și reconstituiri istorice realizate de membrii asociațiilor culturale „Tomis” și „Astra Dobrogeană”, prezentarea evoluției armamentului de foc în Dobrogea, vizitarea parcului cu tehnica militară din a -II-a jumătate a secolului XX.
20160801_111059
Vizitatorii vor putea viziona de asemenea filmul „Triunghiul Morții”, în regia lui Sergiu Nicolaescu, film inspirat din bătăliile de la Mărășești și Oituz.

Muzeul va fi deschis în intervalul orar 19:00 – 24:00, cu posibilități de prelungire a programului, în funcție de cerințele vizitatorilor.

Discuții

comments