DISTRIBUIȚI

1 iunie vine cu surprize pentru copiii din Constanţa.

În cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii va fi inaugurată o minigrădină zoologică pentru copii, special amenajată, unde cei mici vor putea interacţiona cu animalele.

Directorul complexului, dr. Adrian Bîlbă, a declarat că acest spaţiu acoperit, de aproximativ 150 de metri, va funcţiona şi iarna:

Am făcut o construcție care se vrea destinată Baby Zoo – o grădină zoologică pentru copii, unde aceștia să interacționeze cu animalele nepericuloase, domestice, să aibă un caracter educativ, informativ, copiii să învețe igiena față de animale, abordarea, comportamentul față de ele și nu în ultimul rând, dragostea și respectul față de biodiversitate și față de animale în general. Vrem să operăm acest Baby Zoo în colaborare cu asociații din Constanța, care sunt cercetași sau iubitori ai naturii. Suntem în tratative cu câteva asociații din Constanța și ne-ar face mare plăcere dacă și alți doritori s-ar alătura proiectului, ca să putem opera în baza unui program. Se pot alătura inclusiv școli“, a declarat Adrian Bîlbă, pentru Radio Constanța.

Directorul complexului, dr. Adrian Bîlbă, a mai spus că la Baby Zoo, cadrele didactice din Constanţa şi-ar putea desfăşura orele de biologie sau de educaţie civică.

Grădina Zoologică pentru copii nu va avea doar o clădire din lemn, de tip pavilion, ci şi ţarcuri în aer liber.

Discuții

comments