DISTRIBUIȚI

Colierul metalic, în greutate de 90 tone, de la Podul Agigea a fost coborât. Pentru operațiunea de demontare au fost folosite două macarale a câte 500 tone fiecare și o nacelă care a fost ridicată la 54 de metri.

Operațiunea, extrem de importantă pentru finalizarea lucrărilor la Podul Agigea, a putut fi executată doar în condiții meteo favorabile (perioade cu vant sub 9m/s), transmit reprezentanții CNAIR.

Odată încheiată această etapă, graficul de lucrări poate fi respectat, astfel încât circulația să fie redeschisă la 4 benzi, fără restricții de tonaj sau viteză, pe întreg podul, cel mai târziu în data de 26 mai 2017, ora 00:00.

Colierul metalic a fost montat pentru ancorarea cablurilor provizorii de susținere ale podului. Au mai rămas de executat lucrări de tensionare definitivă a cablurilor de susținere, montare parapet directional, marcaj rutier orizontal și finalizarea rosturilor de dilatație. Tensionarea cablurilor se face etapizat și este importantă pentru aducerea tabierului podului la nivelul initial, mai spun cei de la CNAIR.

Construcția podului a durat trei ani și a fost dat în folosință în aprilie 1984. Lucrările de reparaţie a căii de rulare şi de înlocuire a hobanelor de susţinere au început în 2011 şi ar fi trebuit finalizate, conform contractului iniţial, în februarie 2013. 

Discuții

comments