DISTRIBUIȚI

Turiştii vor ajunge mai repede în staţiunea Mamaia, după ce va fi construită o şosea care va lega A4 de Mamaia Sat.

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Horia Ţuţuianu, a declarat că, în urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor, s-a stabilit construirea acestui drum, ce va ajuta la fluidizarea traficului rutier, în special în perioada sezonului estival.

Viitorul drum ar urma să aibă o lungime de aproape 5 kilometri şi, dacă lucrurile decurg normal, ar putea fi construit în patru luni.

„Autostrada se varsă undeva, la un moment dat, în Ovidiu. Să facem o șosea care să se verse direct în Mamaia Sat, urmând ca noi în următoarea perioadă să facem documentația, toate diligențele necesare la Ministerul Transporturilor pentru a primi acest teren să putem face această șosea, ca turiștii care vin pe litoral să vină direct în Mamaia Sat“, spune președintele CJC, Horia Țutuianu.

Horia Ţuţuianu a precizat că drumul va fi unul judeţean şi ar putea fi gata până la finele anului viitor.

Discuții

comments