DISTRIBUIȚI

Programul Start-up Nation începe pe 15 iunie, dar până atunci au apărut modificări în procedura de înscriere şi punctajul acordat celor interesaţi.

Care sunt cele mai importante schimbări am aflat de la directorul Oficiului teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlociii Constanţa, George Fulina.

„Primul punct cuprinde datele generale și cererea de finanțare, care sunt datele firmei nou înființate, al doilea punct face referire la viziune și strategie a viitorului beneficiar. Cel de-al treilea punct cuprinde capitolul de management și resurse umane, o previziune pentru următorii doi ani, făcută de beneficiar. Punctul patru cuprinde o prezentare a proiectului, descrierea, o poveste a proiectului, o poveste de investiții pe care urmează s-o dezvolte beneficiarul. Punctul cinci cuprinde piața și promovarea noului produs. Punctul șase se referă la proiectele financiare, iar ultimul punct cuprinde o mică poveste care să justifice necesitatea implementării acestui proiect“, a punctat George Fulina.

Până la 29 septembrie 2017, trebuie semnate toate acordurile de finanţare cu câştigătorii selectaţi.

Selecţia se va face computerizat, pentru a elimina orice suspiciune de acordare preferenţială a fondurilor de la bugetul de stat.

Softul va emite automat către viitorii beneficiari o scrisoare de înşţiinţare că au fost acceptaţi, iar ei trebuie să se prezinte cu dosarele la Oficiul IMM Constanţa.

Un material realizat de Monica COMȘA

Discuții

comments