DISTRIBUIȚI

Astăzi, copiii din Tulcea sunt invitati la carnaval.

Picturi pe faţă, baloane modelabile, concursuri cu premii, ateliere şi o paradă a costumelor – sunt o parte din surprizele pregătite de Centrul Muzeal Ecoturistic Delta Dunării în parteneriat cu Consiliul Județean Tulcea.

Carnavalul ‘Personaje din poveştile copilăriei’ are loc de Ziua Copilului, între orele 9,00 şi 13,00, în Piaţa Civică, spune muzeograf, Laura Doxan.

„De Ziua Copilului, la Tulcea, am pregătit, împreună cu cei de la Consiliul Județean Tulcea, Carnavalul Copilăriei. Suntem la a x-a ediție. Primul carnaval s-a desfășurat micuț și modest, în cadrul muzeului și an de an am crescut până când am ajuns în Piața Civică. Așteptăm astăzi toți copuiii din Tulcea, între orele 9.00 și 13.00, în Piața Civică Mircea cel Bătrân, unde toți vor avea surprize, parada costumelor, 100 de copii vor fi premiați în mod special. Pot vedea dresaj canin, pictură pe față, ateliere de quiling, multe, multe surprize pentru cei mici, dar și pentru părinți. Sărbătorim copilăria! Muzică, dans, personaje din povești: Mickey Mouse, Donald…Astăzi este o zi veselă“, a mai spus muzeograf Laura Doxan.

Discuții

comments