DISTRIBUIȚI

Este doliu în lumea artistică.

Interpretul de jazz Corneliu Stroe a încetat din viaţă, noaptea trecută.
Apropiaţii spun că artistul în vârsta de 67 de ani ar fi suferit un infarct.
De altfel, Corneliu Stroe era în evidenţele medicilor cu afecţiuni ale inimii.
Starea medicala precara nu i-a ştirbit însa din pofta de viaţa sau din iubirea pentru muzica şi spectacol, astfel că a continuat să urce pe scena şi sa susţină concerte, în diferite formule, alături de diverşi artişti constanţeni.

Harry Tavitian: „Am avut o colaborare de peste 20 de ani, începând din 1980. A trăit pentru această muzică, pentru jazz. Probabil lui atât de puternică din toți acești ani, în final, și-a spus cuvântul. Am vorbit la telefon acum 3-4 zile. Chiar îmi propusese și urma să stabilim o întâlnire ca să vedem dacă mai putem face niște concerte, ceva, împreună, începând din toamna aceasta. A ars pe altarul jazz-ului. Era lucru cel mai important. Pentru asta trăia“

Poeta Amelia Stănescu:

Noi aveam în derulare un proiect foarte frumos, un proiect de suflet al lui Corneliu Stroe: este vorba despre Jazz and Poetry, ediții la care Corneliu Stroe invita nume importante din lumea muzicii și a poeziei, această poveste a mariajului dintre poezie și muzica de jazz. Eu recitam și Corneliu Stroe mă acompania la tobe, poveste pe care noi trebuia să o continuăm, iar această veste, pur și simplu, ne-a cutremurat, cu atât mai mult cu cât încă aveam foarte multe lucruri de realizat împreună“

Corneliu Stroe s-a născut pe 22 octombrie 1949 la Bucureşti şi a fost unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi percuţionişti din România.
Colegul nostru Horia Pătrăhău, realizator de programe la Radio Constanța, a colaborat cu Corneliu Stroe:

„L-am cunoscut pe Cornelius, așa îmi plăcea mie să-i spun, în urmă cu vreo 40 de ani, la Casa D’Italia din Constanța. Poate puțini știu, el a început, de fapt, să cânte rock, într-o trupă foarte bună din Constanța, Euxin, apoi cu Zodiac, dar consacrarea a venit în urma colaborării cu Harry Tavitian, toată lumea îl cunoaște pe Harry, în grupul (apoi doar duetul) Creative. A înregistrat multe albume, au cântat împreună în țară, în străinătate. A colaborat și cu Radio Constanța, după deschiderea postului, în 1990. A realizat emisiuni de rock. Harry era cel care realiza emisiunile de jazz. A condus și un post de radio. Bineînțeles, cea mai importantă este activitatea lui în lumea muzicii. A cântat cu cei mai mari muzicieni de blues, jazz și rock din țara aceasta, cu Johnny Răducanu, A. G. Weinberger, Alexandru Andrieș, Ovidiu Lipan, Direcția 5, Pasărea Colibri și mulți alții“.

Mike Godoroja: „Plecarea lui Cornel este un gol de care n-am să vorbesc la nivelul declarativ și emfatic, ci la nivelul emoțional, pentru că a fost unul dintre acei muzicieni de o pasiune formidabilă, un prieten real pe care m-am putut baza când mi-a fost greu, un om care și-a dedicat, în mod real, viața muzicii pe care o iubea, un om care a luptat pentru muzica lui, care avea argumente și avea poziții foarte verticale. Cornel nu a fost un trepăduș de ocazie. Cornel a fost un tip fățiș, un tip vertical și tranșant. Inamicii culturii erau inamicii lui. Dumnezeu să-l aibă în grijă!“

Discuții

comments