DISTRIBUIȚI

Sezonul estival a început de mult, dar salvamarii lipsesc în continuare de pe plajele din Constanţa şi Mamaia.

Reprezentanţii Primăriei Constanţa dau asigurări că de săptămâna viitoare salvatorii de vieţi vor reveni pe plajă.

Coordonatorul salvamarilor din staţiunea Mamaia, Gabriel Culea, a declarat astăzi în interviul dimineţii la Radio Constanța că problema organizării Serviciului Salvamar a fost provocată de birocraţie:

„Anul acesta avem o mică întârziere, din punct de vedere al hârtiilor, care ne dau bătăi de cap tuturor, dar avem asigurarea că în curând vom fi toți în posturi ca să fim în preajma turiștilor, atunci când au nevoie de ajutor. Cei mai mulți salvamari provin din rândul studenților, elevilor. În momentul în care și-au terminat studiile și își găsesc locul în domeniilor lode activitate trebuie recrutați alți salvamari. Anul acesta va fi pentru prima dată un proiect prin care vor fi păstrați zece salvamari în extrasezon, în special instructori care pot pregăti, pe toată perioada extrasezonului, alți salvamari“, a declarat Gabriel Culea.

Discuții

comments