DISTRIBUIȚI

Astăzi, în comuna Nufăru din județul Tulcea a avut loc inaugurarea Centrului de informare turistică și promovare, un nou instrument pentru a face cunoscute frumusețile Deltei Dunării.

La eveniment au luat parte prefectul județului Tulcea, Eugen Ion, primarul comunei Nufăru, precum și alți invitați din administrația publică locală a județului, după cum se arată într-un comunicat transmis astăzi de Consiliul Județean Tulcea.

Construcția Centrului a fost realizată printr-un proiect european finanțat prin Programului Național de Dezvoltare Rurală, investiție pentru care au fost accesate fonduri nerambursabile în valoare de 130.000 de euro.

Obiectivul principal pe care îl are în vedere primăria comunei Nufăru prin înființarea acestui Centru de informare și promovare este acela de a contribui la creșterea circulației turistice locale și regionale. Centrul pune la dispoziție oferta locală de cazare din zonă, prin promovarea obiectivelor specifice comunei și împrejurimilor de la gura Deltei Dunării.

„Consider că promovarea turismului trebuie să fie o prioritate pentru noi toți, având în vedere potențialul turistic pe care îl avem și pe care suntem obligați să îl exploatăm, pentru dezvoltarea acestei comunități, pentru atragerea de noi investiții și crearea de locuri de muncă“, a declarat consilierul județean Nicolae Mihai.

Beneficiarii direcți ai acestui proiect sunt turiștii români și străini, dar și tur –operatorii de turism cărora li se oferă posibilitatea să își promoveze pachetele turistice prin materialele și publicațiile distribuite vizitatorilor. Prin înființarea Centrului de informare și promovare turistică, comuna Nufăru intră în circuitul turistic regional și național, potențialul turistic din zonă fiind în creștere în ultimii ani, ceea ce impunea înființarea de astfel de puncte în diverse comune din județ.

sursa foto: info-delta.ro

Discuții

comments

Lasă un răspuns