DISTRIBUIȚI

A doua ediţie a Festivalului Miturile Cetăţii îşi deschide porţile de astăzi şi până pe 27 iunie, fiind organizat de Teatrul de Stat.

Vor participa 20 de trupe din întreaga lume, iar spectacolele se vor ţine în 6 locuri diferite, la Teatrul de Stat, Teatrul de Păpuşi, la Muzeul de Istorie, în Portul Tomis, Poarta 1 şi Piaţa Ovidiu.

Această ediţie îi este dedicată poetului Ovidiu, spune directorul Teatrului de Stat Constanţa, Dana Dumitrescu:

Anul acesta festivalul se desfășoară sub semnul lui Ovidiu. Durează nouă zile spre deosebire de anul trecut când a durat doar șapte, iar ultimele trei seri sunt dedicate în exclusivitate poetului Ovidiu prin spectacolele unei trupe din Italia care a realizat un spectacol după metamorfozele lui Ovidiu, un spectacol care se va desfășura în spațiu neconvențional. În data de 26 și 27 la Poarta 1 se va desfășura spectacolul „Metamorfozele” după Ovidiu”, în regia lui Silviu Purcărete, un spectacol al Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu. Avem și spectacole pentru copii”, a declarat directorul general al Teatrului de Stat Constanţa, Dana Dumitrescu.

În premieră pentru Constanţa, o trupă din Statele Unite va juca în Cetatea Tomis, artiştii de peste ocean alegând o piesă scrisă de dramaturgul român, Matei Vişniec.

Şi copiii vor putea vedea spectacole de excepţie la Teatrul de Păpuşi, precum Peter Pan, Gulliver, sau Submarinul Galben.
Programul festivalului poate fi găsit AICI.

Discuții

comments