DISTRIBUIȚI

V-ați gândit vreodată că unii oameni au ca unică avere o simplă carte, un obiect de mobilier sau un costum popular? Se întâmplă la Constanța. O pensionară din cartierul Tomis III,  cu o pensie modestă, își scoate la vânzare singura  moștenire de familie, un port tradițional cusut în Vrancea în urmă cu mai bine de 70 de ani. Aceasta își dorește ca prin intermediul Radio Constanța straiele populare să ajungă la un om care să le aprecieze, la adevărata lor valoare. 

Mimera este numele pensionarei din Constanța care dorește ca straiele populare moștenite de la cei dragi, din zona Vrancei, să le dea mai departe. A muncit toată tinerețea ca bucătar la o fabrică din sudul litoralului, iar acum, la o vârstă venerabilă, 85 de ani, nu vrea decât zile liniștite. Nu are averi, decât bunătatea și acest costum popular alcătuit dintr-o ie decorată cu trandafiri roșii cusuți cu migală, o fotă și o maramă din borangic.

Bătrâna ar vrea ca noul proprietar al costumui să îl păstreze cu grijă așa cum a făcut și ea până acum.

Cum Ziua Națională a Iei se apropie, bătrâna Mimera a spus că este o ocazie bună ca aceste straie, ținute zeci de ani în lada ei de zestre, să fie purtate din nou pe 24 iunie, de Sânziene.

Cei care vor să cunoască zestrea Mimerei ne pot contacta la numărul de telefon al redacției, 0241.511.535 sau la numărul 0732.807.090, o persoană apropiată a pensionarei, care încearcă să o ajute. Prețul costumului este de 1.200 de lei, însă cine vrea să ajute cu mai mult, este binevenit.

Un reportaj de Silvia Pascale

Discuții

comments

Lasă un răspuns