DISTRIBUIȚI

În zilele de 4 și 5 august 2017, la White Horse Rock’n Roll Costinești (vis-a-vis de Teatrul de Vară), va avea loc a V-a ediție Out Of Doors Fest. 

Out Of Doors Fest 2017 este mai mult decât un festival de muzică, el reprezintă o formă de manifestare a spiritului liber și creator, dorința de autodefinire și reîmprospătare a legendei ce făcea din Costinești unul dintre cele mai râvnite locuri de agrement și bună dispoziție, o oază de tinerețe și vivacitate.

Out Of Doors Fest este un proiect construit pentru tineri, la care participă, în mod natural, toți consumatorii de artă muzicală, de la vârste cât mai fragede, până la cele înaintate. Luând ca reper experiențele anterioare, Out of Doors Fest 2017 este un eveniment al cărui public va depăși 4000 de spectatori (aproximativ 2000 de participanți/ zi).

 

 

Programul festivalului:

Out Of Doors Fest se desfășoară în zilele de 4 și 5 august 2017 (vineri și sâmbătă) și are ca invitați următoarele trupe:

Vineri, 4 august 2017:

Special Guest from U.S. – CRAZY TOWN!

Șuie Paparude

OCS

MACANACHE SI THE PUTREDS

E.M.I.L.

Argatu’ si romaN

 

Sâmbătă, 5 august 2017:

Alternosfera

Cristi Minculescu & IRIS

Trooper

Coma

Masterpiece – Tribut Metallica

 

Trupele de deschidere la această ediție a festivalului vor fi: Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut (4 august), Folk & Rock Company și Full Tones (5 august).

Accesul la eveniment, în fiecare dintre cele două zile de festival se va face începând cu ora 17,oo. Ora de începere a concertelor este 18,oo.

Out Of Doors Fest a lansat abonamentele pentru cele două zile de festival, 4 și 5 august, la prețul de 80 de lei (presale, până la 30 iunie). De la data de 1 iulie, prețul abonamentului va fi 100 de lei, iar de la 1 august, 120 de lei. Cei care își doresc bilete pentru o singură zi a festivalului, vor putea să le achiziționeze, în limita locurilor disponibile, la intrare la eveniment.

Abonamentele se pun în vânzare la sediul Doors Club Constanța (str. Traian nr. 68A), la terasa White Horse Rock’n Roll din Costinești și online pe: www.iabilet.ro Informații la tel. 0763 66 16 22, pe outofdoorsfest.ro (site-ul oficial al festivalului) și pe www.doorsclub.ro.

Discuții

comments