DISTRIBUIȚI

Marea Neagră,  recunoscută pentru efectele ei terapeutice, cu o salinitate suportabilă pentru ochi şi perfectă pentru scufundări fără echipamente speciale, reprezintă un pericol atunci când este agitată.

În septembrie anul trecut, bilanţul celor trei luni de vacanţă pe litoral a însumat 22 de decese prin înec, dar şi sute de intervenţii ale salvamarilor.

Cele mai multe au fost în sudul litoralului, din cauza sezonului atipic, cu multe furtuni, valuri mari şi curenţi puternici.

Anul acesta, de la 1 iunie şi până acum au fost înregistrate 4 cazuri de înec şi 3 decese, toate în sudul litoralului.

Specialiştii atrag atenţia că ,după o furtună sau din cauza vântului se formează curenţii jet de întoarcere, care sapă gropi şi schimbă adâncimea apei, devenind periculoşi.

Cum trebuie să reacţioneze turiştii prinşi în astfel de câmpuri de turbulenţă, aflăm de la cercetătorul Răzvan Mateescu, de la Institutul de Cercetare şi Dezvoltare Marină din  Constanţa:

Înotul în apropierea digurilor ori săritul de pe aceste construcţii trebuie, de asemenea, evitate.

Un material de Carmen Secuiu

Discuții

comments