DISTRIBUIȚI

Ionuț Cătălin Bălan, bărbatul de 39 de ani din Argeș, suspectat de propagandă teroristă în favoarea DAESH și intenția de a organiza un atentat la o bază militară din România, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după cum a decis astăzi Curtea de Apel Pitești.

Decizia nu este definitivă, însă este executorie, iar bărbatul va fi dus în arestul Poliției.

Potrivit DIICOT, începând cu luna noiembrie 2016, bărbatul, folosind numele „Ibrahim”, a utilizat pe o rețea de socializare mai multe conturi personale, prin intermediul cărora a postat și distribuit fotografii cu sigla grupării teroriste DAESH, precum și înregistrări cu atacuri ale DAESH și execuții, prin decapitare și împușcare, cu intenția de a le face cunoscute și de a determina câștigarea de noi adepți capabili să recurgă la săvârșirea aceluiași gen de fapte ca cele a căror promovare prin propagandă a realizat-o.

În primăvara anului 2015, suspectul s-a deplasat în zona unui obiectiv militar de pe teritoriul României, observând cu atenție căile și punctele de acces, precum și modalitatea în care acesta este îngrădit.

„Datele și informațiile respective au fost culese de suspect în scopul transmiterii ori punerii la dispoziția unei entități teroriste salafiste și pro-jihadiste dintr-un stat al Uniunii Europene, grupare ai cărei adepți au plecat în zona siriano-irakiană pentru a participa la jihad și care a avut legătură cu persoanele care au revendicat atentatele teroriste de la Paris din 13 noiembrie 2015”, precizează DIICOT.

Conform SRI, bărbatul a intrat în atenția Serviciului în anul 2015, prezentând indicatori specifici unei persoane aflate într-o etapă avansată a procesului de autoradicalizare. Cel în cauză s-a manifestat prin activități de propagandă teroristă, derulate în mediul relațional și online, în favoarea organizației teroriste DAESH, la care și-a declarat adeziunea.

Concret, cetățeanul și-a exprimat în repetate rânduri intenția, și a încercat să convingă și alte persoane, de a se deplasa în Siria pentru a se alătura organizației teroriste DAESH.

Potrivit SRI, cetățeanul a adoptat o formă radicală a islamului în timpul șederii sale timp de mai mulți ani pe teritoriul unui stat din UE, unde a dezvoltat legături cu membrii unui grup jihadist din țara respectivă.

Citește și…
UPDATE! Suspect de terorism, înhățat de SRI și DIICOT. Oferea jihadiștilor informații despre baza americană de la Kogălniceanu (video)

Discuții

comments