DISTRIBUIȚI

Redactorul șef al revistei de modă Elle România, Roxana Voloșeniuc, a postat pe pagina sa de Facebook un text prin care face cunoscut faptul că a fost victima unei agresiuni, în timp ce călătorea cu fiica ei de doi ani, cu trenul, de la București la Constanța.

Redăm integral textul prin care Roxana Voloșeniuc relatează clipele de coșmar prin care a fost nevoită să treacă:

ps roxana voloseniuc 1Acesta este un monstru pe care trebuie să-l evitați! Mai ales dacă sunteți femeie!
În această dimineață (nr. luni, 3 iulie) în trenul Intercity Constanța-București am fost victima unei agresiuni fără precedent. Călatoream la clasa I cu fetița mea de aproape doi ani, trenul arhi plin, se vânduseră bilete în picioare și mulți dintre acești oameni ocupaseră culoarele cu valize, genți… era cald iar noi ne tot mutăm cu căruciorul ca să nu deranjăm și mai mult. La un moment dat m-am gândit să îi diversific activitățile Anei și să ne apucăm de colorat. În spatele meu era un scaun liber care avea în față o măsuță, așa că m-am gândit să schimb locul.
“Va mutați asaaaa…peste tot???”, îl aud pe individul din față mea. „Am nevoie de o măsuță că să putem colora”, îi răspund. “Adica să cânți un cântecel, să-i spui o poezie, nu poți????”
“Îmi cer scuze, dar nu am nevoie de sfaturi în momentul acesta”, îi răspund eu, realmente șocată deja de lipsă de politețe, de felul de adresare… dar răul cel mai rău urma să vina…
„Aaaaaa…. deci ești de-aia care crede că face un copil și e al ei???!!!!!! Nuuuu… e al societății, nu al tău!!! Dar ce cauți singură, fără bărbat, în tren???? Nu ai soț??? ?? Îi spun că e nepoliticos iar el răspunde… „și tu ești nef….” Se întoarce către soția lui și îi spune : „e de-aia care trântește bărbaților un copil și apoi pleacă!”. O întreb dacă e mândră de soțul ei și îmi răspunde că da, că ea prețuiește educatia…!!! (O prietenă care călătorea cu noi în tren îmi spune că îi văzuse interacționând la casă de bilete, unde acest individ urla la sărmana soție cât îl țineau plamanii… deci trag concluzia că este clar victimă unei violențe domestice cumplite). Monologul a durat infinit, atât cât călătoria, și căpăta diverse forme, de la jigniri repetate despre „felul în care arat” până la sfaturi despre ce trebuie să mănânce copilul, cand… despre cum e lumea în România, despre femeile care îndrăznesc să circule fără bărbați…
M-am implicat în multe acțiuni și am inițiat chiar campanii anti violență, anti violență domestică, discriminare etc… pentru că am auzit, am citit studii despre aceste fenomene, dar nu pentru că le-am trăit vreodată pe pielea mea. Azi am avut această neșansă. Deci, da, există printre noi astfel de monștri!

Sursa: Facebook/Roxana Voloșeniuc

Roxana Voloșeniuc este un fost manechin din Constanța, care ocupă poziția de redactor șef al revistei de modă Elle România de aproape două decenii. Este căsătorită și are doi copii.

Discuții

comments