DISTRIBUIȚI

Considerată altădată perla din sudul litoralului și o stațiune exclusivistă, Neptun este acum mai degrabă o destinație agreabilă pentru turismul balnear.

La Policlinica „Doina“ vin pacienți de zeci de ani. O doamnă din București ne-a declarat că „a fost atât de mulțumită de tratamentul de aici, de doamna doctor, de tot personalul încât a primit din partea fiului său o căsuță de vacanță, în apropiere, unde vine cu toată familia, în fiecare vară.”

Complexul balnear este bine cunoscut și în străinătate. „Aleg cura de aici pentru că îmi place zona și m-am convins de eficacitatea tratamentului. Bazinul este una dintre atracții, pentru că îmi place mult să înot. Traversez aproape toată Europa ca să vin aici, an de an, deși consider că mai sunt multe de făcut în Neptun. Trebuie făcută curățenie, trebuie reparate străzile și trotuarele, măcar până la Policlinică “, spune o turistă venită din Paris.

În baza de tratament am întâlnit și o doamnă al cărei soț este romancier și care este cazată la Vila Scriitorilor din Neptun. „Vin des în stațiune, dar la Policlinica Doina sunt pentru prima dată, la recomandarea lui Nicolae Manolescu, Președintele Uniunii Scriitorilor din România. Sunt extrem de impresionată de calitatea personalului, a medicilor, a asistentelor, a aparaturii care există aici.”

Din bazinul clinicii ne-a vorbit și o fostă profesoară de 72 de ani, care pe vremuri a fost ghid la ONT și venea cu turiștii pe litoral. „De peste treizeci de ani vin la tratament balnear în Neptun și sunt foarte încântată pentru că nu am mai fost nevoită să mă operez de hernie de disc datorită ajutorului și priceperii personalului de la aici. Singura durere a mea este partea din Olimp, care altă dată era apreciată de toți turiștii străini: Complexul Panoramic–Amfiteatru-Belvedere, pe unde nici nu mai îndrăznesc să mă plimb.”

De fidelitatea pacienților este responsabilă și Carmen Mirela Coleașă, managerul Centrului, care i-a lăsat pe alții să vorbească, ea nedorind să se laude singură.

Un material realizat de Cecilia PĂTRĂHĂU

Discuții

comments

1 COMENTARIU

Comments are closed.