DISTRIBUIȚI

Așteptarea a meritat, spun fanii Ritei Ora care aseară și-au urmărit idolul performând pe scena de la Neversea.

Artista britanică, în vârstă de 26 de ani, a fost la rândul său impresionată de numărul mare de oameni veniți să o asculte live. Tânăra solistă a salutat faptul că în public s-au aflat și mulți copii. Ea le-a transmis părinților acestora că fac un lucru bun aducându-și copiii la evenimente de acest gen, învățându-i astfel să aprecieze muzica de calitate.

În total, pe plajele Modern și Trei Papuci din Constanța sunt amplasate șapte scene, pe care în cele trei zile de festival vor urca aproximativ 150 de artiști.
Scena principală, pe care seara trecută a făcut senzație și Rita Ora, are o deschidere de 80 de metri.

Diseară, pe scenele amplasate pe plaja din Constanța vor urca: DJ Vanotek, Mike Perry, Delia, Klangkarussell DJs, Years & Years, Bassjackers, Fatboy Slim, Afrojack, Ferry Corsten, Dru Klein, Serious Dub, Dancehall Tradition, DJ Snow & MC Agent, Blend Mishkin ft. BNC MC, Dreadsquad & Tom Spirals, Congo Natty, Argatu & Roman, DJ Marky, Rudimental DJs, Julia Govor, Marc Romboy, Matthias Tanzmann, Kenny Glasgow, Paul Agripa B2B Charlie, Cezar, Prâslea, Dubtil, Dabbilov, Danaga, Parra For Cuva, Blondish, Gerd, Stavroz, Viken Arman, Captain Midnight, Romansoff, HVOB, Krystal Klear, Rampue, Makam, Central, Groovetique, Dave Andres, Chris Robert, Andrew Dum, Liviu Hodor, Mihai Vladu, Midi Culture, Optick, Rosario Internulo, Mano, Whodo, Hyptonix, Dobrikan, Major Deep.

O noutate pe care o aduce festivalul Neversea la malul mării este aceea a plății prin utilizarea brățării de acces. Aceasta este prevăzută cu un cip electronic ce poate fi încărcat cu credit pe toată durata festivalului. La final, utilizatorii pot scoate banii rămași necheltuiți în cont.

Discuții

comments