DISTRIBUIȚI

Este vorba despre unităţi hoteliere din Mamaia, Olimp şi Neptun, care au şi fost amendate cu suma de 50 de mii de lei.
Ministrul Mircea Dobre, despre cauzele care au condus la aceste măsuri:

„S-au constatat numeroase deficiențe, printre care: fațada parțial deteriorată, instalații și obiecte sanitare din băile aferente spațiilor de cazare, uzate destul de mult, saltele uzate deteriorate parțial. În atare condiții, colegii din Direcția de Control au stabilit că trebuie să retragă certificatul de clasificare”.

Mircea Dobre a precizat că cei de la Ministerul Turismului vor continua controalele pe litoral, cu precădere în unităţile unde au mai fost în control în anii precedenţi şi unde s-au constatat deficienţe.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Turismului, remis marți AGERPRES, hotelurile cărora li s-au retras certificatele de clasificare sunt: Național, Mamaia, Unirea (Mamaia), Banat (Olimp), Clăbucet (Neptun), Romanța (Neptun), Bâlea (Neptun), Terra (Neptun), Caraiman (Neptun), Craiova (Neptun), Slatina (Neptun), Cerna (Băile Herculane).

Discuții

comments