DISTRIBUIȚI

Un nou caz de posibil înec, astăzi, în stațiunea Olimp. Doi turiști care au intrat să se răcorească în apa mării au fost luați de curenți și purtați în larg.

Salvamarii i-au observat și le-au sărit imediat în ajutor. Unul dintre înotători a reușit să iasă teafăr la mal, unde a primit și îngrijiri medicale de la un echipaj de la ambulanță. Al doilea bărbat a dispărut însă sub apă. Salvamarii îl caută, iar dacă nu vor reuși să-l recupereze la timp, vor cere și sprijinul scafandrilor de la ISU.

Pe plajele din sudul litoralului este arborat și astăzi steagul galben – scăldatul recomandat doar înotătorilor experimentați.

UPDATE 2
Scafandrii ISU au scos la mal trupul bărbatului de 55 de ani. Din păcate acesta nu a supraviețuit. Din câte se pare, omul este un muncitor din zonă.

UPDATE 1
Patru echipaje de pompieri de la punctul temporar de la Saturn intervin în cazul bărbatului înecat la Olimp. Din câte se pare, omul ar fi rămas prins între stabilopozi. Pe mal așteaptă un echipaj SMURD care să îi acorde pacientului primul ajutor.

Pe plaja din stațiune a fost arborat steagul roșu – scăldatul interzis.

Discuții

comments