DISTRIBUIȚI

Gastronomie acreditată în Delta Dunării şi un festival de pescuit dedicat exclusiv femeilor sunt câteva dintre ideile localnicilor din Chilia Veche şi Mila 23, care s-au întâlnit cu reprezentanţii Asociaţiei ‘Ivan Patzaichin-Mila 23’, relatează Agerpres.

Printre proiectele care ar putea fi făcute la Chilia Veche, cu sprijinul financiar al GAL ‘Oamenii Deltei’, se numără construirea unor trasee pentru biciclete, refacerea singurei mori din Deltă şi amenajarea unui centru gastronomic.

Şi localnicii din satul Mila 23 doresc un centru gastronomic şi un magazin cu produse locale şi suveniruri pentru turişti.

Proiectele pot beneficia de finanţare europeană, pentru că stimulează investiţiile de mici dimensiuni care valorifică resursele locale. Fondurile pot fi accesate atât de autorităţi, cât şi de persoane fizice autorizate.

Discuții

comments