DISTRIBUIȚI

Zeci de militari NATO din mai multe state au pus astăzi în aplicare o amplă demonstrație de evacuare medicală de tip MASCAL (mass casualty – trad. victime în masă). Secvența face parte din scenariul celui mai mare exercițiu militar NATO de anul acesta, Saber Guardian, desfășurat pe teritoriile României, Bulgariei și Ungariei și care unește forțele a 25.000 de militari din 22 de țări.

În scenariul acţiunilor de luptă pus în practică astăzi, militarii răniţi au fost evacuaţi la spitalele militare instalate în incinta bazei militare americane de la Mihail Kogălniceanu. Imaginile vorbesc de la sine.

Printre intervențiile desfășurate pe câmpul de luptă a fost și una de transfer de sânge, în cazul unei victime grav rănite, cu hemoragie.

La demonstrația de mobilizare în cazul unui dezastru pe câmpul de luptă, au asistat ministrul Apărării Naționale, Adrian Țuțuianu, ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Hans Klemm, șeful Statului Major al General al Armatei, generalul Nicolae Ciucă, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, precum și șeful Statului Major al Forțelor Navale, contraamiral dr. Alexandru Mîrșu.

„De două zile participăm la exercițiile care au loc în cadrul Saber Guardian, cel mai mare exercițiu în derulare din Europa. Avem un spital american, avem o formațiune ROL 2 românească și o formațiune medicală balcanică. Este evident că toți cei implicați în secvența de aici și-au arătat buna pregătire profesională și cu toții am putut constata că există interoperabilitate între unitățile medicale care au participat la secvența de aici“, a declarat ministrul Apărării Naționale, Adrian Țuțuianu.

În prima parte a zilei, delegația distinșilor vizitatori a asistat la o altă demonstrație secvenței de evacuare MASCAL, pe Dunăre, la Bordușani, în județul Ialomița.

„Este foarte important pentru România și pentru Statele Unite să arate că există o colaborare deosebită, iar pentru noi este esențial să reafirmăm interesul pentru flancul estic al NATO în condițiile în care situația de securitate din regiunea Mării Negre este una deosebit de complexă. Prezența trupelor militare americane la aceste exerciții vine să arate interesul pe care partea americană îl arată relației cu România și Parteneriatului Strategic care a împlinit recent 20 de ani“, a punctat ministrul Apărării Naționale, Adrian Țuțuianu.

Ministrul Apărării a mai afirmat că, din discuțiile pe care le-a avut cu generalii români, dar și cu cei străini, reiese faptul că soldații din subordinea sa s-au descurcat excelent în condițiile simulării unei situații de luptă foarte aproape de condițiile reale.

b2fef0dd-7608-475f-bd6c-aad041d26210La exercițiul militar de la Mihail Kogălniceanu a asistat și comandantul Forțelor Armate Americane în Europa, generalul locotenent Ben Hodges. Acesta a ținut să puncteze importanța unui bun serviciu medical militar în condițiile unui conflict real.

„Soldații dobândesc curaj și încredere atunci când știu că au la dispoziție cel mai bun sistem sanitar militar posibil, pregătit întotdeauna să îi preia din punctul în care au fost răniți și să fie evacuați până într-un loc sigur. Exercițiul de astăzi a fost exact tipul de simulare care dă militarilor încredere și dorință de a lupta, mai ales atunci când știu că au șanse atât de mari să scape cu viață, chiar dacă sunt răniți“, a specificat generalul locotenent Ben Hodges.

Acesta a continuat prin a spune că a fost impresionat să vadă dotările medicale de campanie de care dispune Armata Română și că acesta este un alt factor care sporește încrederea americanilor în partenerii români, în cadrul Parteneriatului Strategic dintre cele două state membre NATO.

Un alt aspect care i-a impresionat plăcut pe americani, punctat de altfel și de ambasadorul Hans Klemm, a fost cooperarea dintre militarii balcanici prezenți la secvența de evacuare medicală MASCAL din cadrul Saber Guardian.

„Să vedem forța medicală balcanică, provenită dintr-o zonă în care abundă provocările militare și în care NATO a investit atât de mult, din care fac parte sârbi, bosniaci și nu numai, în total, militari din șase țări strânși la un loc, dovedește că medicina este un factor non-letal care ajută națiunile să conlucreze. Acest lucru demonstrează și că România este un lider în cadrul Alianței, care a putut să găzduiască un exercițiu la care medicii militari din Balcani au considerat că merită să participe“, a apreciat generalul locotenent Ben Hodges. 4f5fcaae-95aa-483e-9a67-d28171effdd9

În privința neajunsurilor constatate de partenerii americani, Hodges a punctat următoarele:

„Un punct la care mai avem de lucrat este interoperabilitatea, cu specificitate în ceea ce privește autoritățile și politicile care permit fiecăruia dintre noi să ne purtăm de grijă. Fără îndoială, cadrele medicale pot pune în aplicare orice procedură este nevoie, însă autoritățile din fiecare țară trebuie să îmbunătățească reglementările în domeniul sanitar“.

Exercițiul militar de amploare Saber Guardian 17 continuă cu desfășurări de forțe până pe 22 iulie inclusiv.

Discuții

comments