DISTRIBUIȚI

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Delta va înfiinţa un punct de prim-ajutor pe malul lacului Ciuperca, pentru a preveni apariţia unor cazuri de înec.
Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea, Daniel Petrov:

„S-a constatat faptul că zona lacului Ciuperca este vulnerabilă, o zonă în care s-au întâmpla multe evenimente, îndeosebi de persoane care au fost în pericol de înec. Având în vedere această analiză, am dezvoltat un proiect de înființarea unui puncte de prim ajutor medical temporar. Acest punct de lucru nu presupune numai prezența personalului paramedical, ci și prezența unei ambarcațiuni“.

Pe de altă parte, vara aceasta vor fi mai multe riscuri pentru turiştii aflaţi în vacanţă la Murighiol, întrucât ISU Delta a decis amânarea deschiderii unui punct de lucru în zonă, din cauza lipsei personalului navigant atestat.

„Locația respectivă este în mijlocul unei zone turistice vaste, unde sunt foarte multe pensiuni, iar intervenția este tardivă, aând în vedere faptul că mijloacele navale se găsesc în Tulcea. Am considerat că zona Murighiol ar fi în centrul acestei zone turistice dezvoltate. Din păcate, în momwentul de față nu avem posibilitatea de a înființa acest punct de lucru prin prisma lipsei personalului navigant atestat“.

Discuții

comments