DISTRIBUIȚI

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Claudiu Palaz, a declarat pentru Radio Constanța/ Radio Vacanța că la prima şedinţă a Consiliului va propune o serie de proiecte de hotărâre care să vină în sprijinul călătorilor de pe rutele Năvodari-Constanţa şi Lumina-Constanţa.

Palaz a precizat că CJC a făcut mai multe controale pe această rută, controale care vor continua:

„Au fost aplicate câte 3 – 4 amenzi. În momentul în care șoferii începeau să se anunțe între ei, se suplimentau mijloacele de transport în comun, apăreau mașini cu numere noi față de cele pe care le monitorizam, pe rutele respective”.

Claudiu Palaz a mai spus că în urma discuţiilor avute cu primarii de la Năvodari şi Lumina s-au stabilit mai multe coordonate sub care se va desfăşura transportul public de călători pe aceste rute:

„S-au fixat stațiile, s-au fixat capetele de linie, s-a fixat ritmicitatea necesară pentru aceste mijloace de transport, precum și capacitatea destul de mare a noii linii de transport. Vor fi introduse mijloace de transport cu peste 30 de locuri. Nu vor mai fi introduse microbuze, pentru a da posibilitatea călătorilor să stea jos și să nu mai fie cărați ca sardelele”.

Discuții

comments