DISTRIBUIȚI

Jurilovca, în trecut, cunoscută pentru întreprinderea piscicolă și fabrica de conserve, acum renaște datorită turismului.

Să găsești cazare nu a fost ușor în weekendul trecut, dar am avut noroc cu Eduard Bucur, administratorul unui colț de paradis.

„Jurilovca, de la an la an, câștigă teren, se dezvoltă“, spune Bucur.

Reporter: Pensiunea aceasta acum cât timp ați făcut-o?
Eduard Bucur: Am luat o casă pentru mine. Am văzut că asta lipsește și asta trebuie să fac aici.
Reporter: Ați făcut-o tradițional…
Eduard Bucur: Am făcut-o să-mi placă mie și bineînțeles, le-a plăcut și turiștilor. Pe undeva, poate nici în cele mai frumoase vise nu mă gândeam să câștig cât câștig. Este bine.
Reporter: Așadar, sunteți mulțumit.
Eduard Bucur: Da, sunt mulțumit. Câștigul îl văd când se întoarce omul a doua oară la noi în pensiune.
Reporter: Este deci o mulțumire sufletească
Eduard Bucur: Da, este o mulțumire, și venind a doua oară, este clar că va veni și în anii următori.
Reporter: Interesant este și că dumneavoastră ați lăsat muntele pentru a veni la Jurilovca.
Eduard Bucur: Vin de la Sinaia, dar nu am lăsat muntele. Acolo e afacerea mea, aici e ceva mai de suflet. Eu, la origine, sunt jumătate dobrogean. Parcă totdeauna mi-am dorit să am o casă în apropierea apei. Mi-am realizat visul.

Cum nu se mai poate trăi din pescuit, oamenii au fost nevoiți să se reprofileze.

„Nu mai este pește deloc și, pe undeva, nevoia ne împinge către turism. Altfel din e să mai trăiesc localnicii? În plus, este o zonă foarte frumoasă. Încă nu este dezvoltată cât ar trebui. Avem Gura Portiței care, din nou, câștigă teren; este o stațiune mică, liniștită. Jurilovca la fel. Este un altfel de concept. O oază de liniște. De la an la an, chiar constatam recent, localnicii își fac pensiuni în gospodăriile proprii. Foarte multe pensiuni sunt în case tradiționale. Oamenii mai câștigă și din turismul cu barca. Se deschid locuri de muncă, nu numai ospătari și bucătari“, a mai adăugat Eduard Bucur.

Tot el ne mai dezvăluie că oamenii din Jurilovca sunt mulțumiți de administrația locală, care se implică în sprijinirea turismului rural. De asemenea, portul este modernizat printr-un proiect european. Străzile sunt asfaltate și curate, iar dacă nu ne credeți, vă provocăm să mergeți acolo să vă convingeți. Veți avea o surpriză plăcută!

Un material realizat de Cecilia PĂTRĂHĂU

Discuții

comments