DISTRIBUIȚI

Operațiune de salvare la limită în această dimineață, pe plaja Princess din stațiunea Mamaia. Un bărbat în vârstă de aproximativ 50-55 de ani, venit la mare cu familia, a intrat în apă să se răcorească, însă i s-a făcut rău și a suferit un stop cardio-respirator.

Pacientul a fost scos din apă de salvamari și predat unui echipaj medical de urgență, care l-a supus imediat protocolului de resuscitare. Rudele turistului spun că acesta este cunoscut cu afecțiuni cardiace.

UPDATE

Bărbatul de 59 de ani originar din Caraș Severin nu a răspuns, din păcate, manevrelor de resuscitare aplicate de medici, astfel că la capăt a 50 de minute, cadrele medicale au constatat decesul.

Medicii avertizează că expunerea la soare şi căldura sunt factori de risc major pentru bolnavii de inimă.

Cardiacii se pot bucura de cura heliomarină, dar cu măsuri de precauţie, după cum explică preşedintele filialei Constanţa a Societăţii Române de Cardiologie, dr. Anca Rădulescu:

„Dacă își doresc într-adevăr să ajungă pe malul mării, sî meargă la primele ore ale dimineții, când încărcătura de raze solare nu este așa de puternică sau seara târziu. Trebuie să se hidrateze – minim 2 litri de apă pe zi; să nu meargă pe stradă în momentele de maximă intensitate ale valorilor temperaturilor, în miezul zilei adică și să se ferească de razele soarelui cu pălării și în primul rând să bea cât mai multă apă“, sfătuiește cardiologul.

Șeful salvamarilor din stațiunea Mamaia, Gabriel Culea, a declarat pentru Radio Vacanța că marea este liniștită astăzi, nu există interdicții la scăldat, iar cazul bărbatului care a necesitat asistență din partea ambulanței ține strict de cauze medicale.

Discuții

comments