DISTRIBUIȚI

Peste 350 de poliţişti constănţeni vor fi prezenţi la datorie, în perioada mini-vacanței din perioada 11-15 august, când se va celebra și Ziua Marinei Române, pentru a desfăşura activităţile specifice în vederea asigurării unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică şi prevenirii şi combaterii faptelor antisociale care ar putea afecta climatul general de siguranţă în această perioadă.

Fiind cunoscut faptul că în perioada premergătoare Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului și de Ziua Marinei Române au loc manifestări religioase, ceremoniale și exerciții militare cu participarea unui public numeros, se impune luarea unor măsuri corespunzătoare din partea poliţiştilor pentru menţinerea unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică.

În acest sens, polițiștii constănțeni vor stabili de comun acord cu reprezentanţii Jandarmeriei Constanța, modul de dispunere şi acţiune al dispozitivelor mixte de ordine şi siguranţă publică în zona lăcaşelor de cult şi în alte zone de interes operativ, precum şi adoptarea celor mai eficiente măsuri, în vederea preîntâmpinării producerii oricăror evenimente negative, cu precădere pe timpul desfăşurării slujbelor religioase și exercițiilor militare.

Astfel, echipaje de patrulare ale poliţiei rutiere, în cooperare cu polițiști locali, vor acționa în zona penisulară a municipiului Constanța la orele de vârf, pe principalele artere din zonele adiacente, pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, fluidizarea şi controlul circulaţiei pe principalele artere rutiere.

De asemenea, efective de poliţişti în uniformă dar şi în ţinută civilă vor fi prezenţi în locurile aglomerate din preajma lăcaşelor de cult pentru a preveni furturile din buzunare şi din poşete.

În zonele cu aflux de credincioşi sau turişti se vor pregăti rezervele de intervenţie pe timpul desfăşurării manifestărilor religioase, care, să poată acţiona pentru întărirea elementelor de dispozitiv existente, în vederea evitării producerii oricăror evenimente deosebite.

Poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale vor monitoriza stările conflictuale şi vor intensifica controalele în locuri pretabile săvârşirii infracţiunilor, prin activităţi de prevenire şi combatere a infracţiunilor de natură judiciară.

Așadar, poliţiştii constănţeni vor acţiona în vederea asigurării unui sistem integrat de prevenire şi combatere a criminalităţii stradale şi pentru desfăşurarea în condiţii optime de siguranţă a activităţilor tradiţionale din această perioadă.

Discuții

comments