DISTRIBUIȚI

Aeroportul de la Tuzla se pregăteşte de sărbătoare: pe 19 august va avea loc a 11-a ediţie a show-ului acrobatic aerian „Aeromania”.
Directorul aeroportului, Adrian Vasilache, a declarat că anul acesta aduce noi surprize participanţilor: mai multe avioane, formaţie de 3+1 a iacărilor acrobaţi dar şi un avion care în anii ’50 a zburat în flota TAROM:

„Aducem și un avion mai mare, din Ungaria. Este un avion de 20 de locuri. este un avion care a zburat la Tarom, în anii 1950 – 1960, în România. A fost recondiționat de o companie din Ungaria și îl prezintă la foarte multe mitinguri. Vom face și plimbări de agrement, printre altele. Va veni Armata cu elicopterele. Vor face mai multe zboruri cu mai multe demonstrații. Vor veni și cu MIG-urile 21. Este posibil să avem și Typhoon-uri . Va veni Aeroclublu, Yackarii acrobați, Jurgis Kairys din nou“

Spectacolul aerian de la Aeromania este completat de o ofertă generoasă la sol: concerte live cu Mihai Mărgineanu, Proconsul and the R.O.C.K şi chitaristul Daniele Gottardo, standuri de aviaţie, expoziţii de maşini de epocă, de fotografie, concursuri, food court, spaţii de joacă pentru copii şi multe alte surprize.
Intrarea la Aeromania este liberă.

Radio Constanţa şi Radio Vacanţa sunt parteneri media ai evenimentului.

Discuții

comments