DISTRIBUIȚI

UPDATE: Oficial de la Ministerul Transporturilor:

„Răzvan Cuc, Ministrul Transporturilor a dispus, in aceasta dimineață, constituirea unei celule de criză ca urmare a accidentului feroviar în care și-au pierdut viața 4 persoane (un adult și 3 copii).
Din celula de criză, constituită la nivelul Ministerului Transporturilor, fac parte: Răzvan Cuc, Ministerul Transporturilor, Dragoș Titea — Secretarul de stat coordonator al domeniului feroviar și reprezentanți ai instituțiilor implicate – CFR Călători, CFR Infrastructură, AFER si AGIFER.
Circulația s-a reluat în zonă, după ce trenul a plecat spre Constanța.
Răzvan Cuc, Ministrul Transporturilor, regretă această tragedie“.

—————————————

Un tragic incident feroviar s-a întâmplat joi dimineața, pe ruta București – Constanța.

Potrivit unui comunicat al CFR Călători, „în jurul orei 09:20, trenul IR 1983 București – Constanța a lovit în zona Pasărea un grup de 4 persoane. Procuratura este la fața locului pentru efectuarea cercetărilor.

Circulația trenurilor în zonă este afectată, înregistrându-se întârzieri semnificative. De asemenea, în urma acestui incident tragic, trenurile spre / dinspre litoral vor circula cu întârzieri: pasagerii trenului IR 1932 Oradea – Mangalia, între care se găsesc și 40 minori, primesc de la personalul feroviar apă, fructe, covrigei.

În funcție de evoluția situației, vom reveni cu detalii privind reluarea circulației.

Pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile afectate şi vor să renunţe la călătorie, vor primi, la cerere, contravaloarea pentru parcursul neefectuat, conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Mai multe detalii despre condiţiile de restituire a tarifelor de transport sunt disponibile pe www.cfrcalatori.ro, la secțiunea Tarife în țară – https://www.cfrcalatori.ro/ro/tarife-tara/renuntare-calatorie“.

Potrivit șefului Serviciului de Ambulanță al Municipiului București, Alis Grasu, doi copii și mama acestora ar fi fost găsiți sub tren.

Discuții

comments