DISTRIBUIȚI

România, cândva o destinație de vacanță mult râvnită de turiștii ruși, a ajuns acum în coada listei de opțiuni pe care aceștia le au pentru petrecerea concediilor. Cine sau ce este de vină pentru acest fapt? Am încercat să aflăm un răspuns la această întrebare de la un român, un constănțean stabilit de aproape zece ani în Sankt Peterburg. Doctorand în Relații Internaționale la Universitatea din Sankt Petersburg, specialist în relațiile ruso-române, Andrei Vîlcovan se ocupă de turism și cunoaște foarte bine situația turismului, mai ales între cele două țări România și Rusia. El i-a oferit un interviu realizatoarei Radio Constanța, Adelina Tocitu.

Reporter: Prima întrebare nu are neapărat legătură cu turismul, are mai mult legătură cu situația în care se află relațiile dintre cele două țări, ținând cont de faptul că recent am avut un incident la nivel declarativ. Cum arată relațiile în acest domeniu între România și Rusia în contextul incidentului cu vicepremierul Dmitri Rogozin. Cum putem vedea relațiile între cele două țări în momentul de față?

Andrei Vîlcovan: Mie mi se pare că evenimentul nu schimbă cu nimic contextul în principiu, nu este nimic nou, pentru că, teoretic, pentru noi cei care lucrăm aici la intersecția relațiilor dintre România și Rusia, acesta este un sonor de fundal permanent. Așadar, problema actuală mi se pare una de ordin tehnic, ce va fi rezolvată tot la nivel tehnic, instituțional, iar de la declarație politică până la acțiune este o distanță foarte mare. Asta este o parte din dialogul care, desigur, nu este tocmai pozitiv acum, dar este numai un dialog. Oricum, am convingerea că situația se va rezolva.

Reporter: Să revenim la capitolul turism, pentru că suntem într-o perioadă de vacanțe, suntem într-o perioadă în care ne place să ne mișcăm, sunt turiști care aleg ca destinație de vacanță litoralul românesc, aici mă refer la turiștii români, dar uneori chiar și la cei străini, chiar dacă nu sunt într-un număr atât de mare. Vin turiștii din Rusia pe litoral, să descopere țărmul românesc al Mării Negre?

Andrei Vîlcovan: Din păcate, foarte puțini. Foarte puțini știu despre litoralul nostru, în Rusia este promovat foarte puțin litoralul nostru și nu doar el, ci și restul obiectivelor turistice din România. Avem niște atracții turistice atât de frumoase, avem atât de multe locuri și peisaje foarte frumoase de prezentat, dar nu sunt promovate în Rusia. Așadar, pentru turiștii ruși, România se află pe un trend descendent, dar lucrăm în această direcție deja de un an. Avem un calendar pe care l-am desfășurat și l-am îndeplinit cu succes, avem niște evenimente frumoase în această ultimă parte a anului despre care îmi doresc să vorbim. Dar din păcate vin foarte puțini turiști ruși pe litoral, cei mai mulți vin pentru destinația noastră vedetă – castelul Bran unde există legenda lui Dracula.
Entuziasm pentru România ca destinație de vacanță există, lipsește promovarea

Reporter: Este de vină promovarea mai slabă sau România nu reprezintă un interes? Din cunoștințele tale, care ar fi situația, care este părerea ta?

Andrei Vîlcovan: După părerea mea ar fi vorba despre un dialog deficitar, chiar absent, care se manifestă și în domeniul turismului. În Sankt Peterburg, de exemplu, promovarea României ca destinație turistică nu există. În Moscova însă avem o autoritate națională pentru turism, dar în Sankt Peterburg, acolo unde lucrez eu de șapte ani, promovarea turismului în România este absentă deja de foarte mulți ani. Luna trecută, în iulie deci, împreună cu domnul Adrian Voican de la Asociația pentru Promovare Turism Prahova am făcut o prezentare turistică a potențialului României, o acțiune foarte rară în Sankt Petersburg. Am fost întâmpinați cu entuziasm, am avut 40 de participanți, de altfel obiectivul nostru nici nu a fost să adunăm acolo sute de oameni, dar pentru o activitate de debut, 40 de agenți de turism din Sankt Peterburg care toți au fost încântați de prezentarea pe care le-am făcut-o asupra României și au dorit să afle mai mult. Noi am știut că o astfel de acțiune de promovare trebuie făcută de la A la Z. Să arătăm mai întâi România pe hartă, pentru a nu exista dubii despre unde este litoralul, ce este litoralul, unde este Dracula până la urmă, pentru că străinii știu doar despre acest personaj. Și chiar sunt mai optimist decât eram înainte de această prezentare și cred că este loc real de promovare și de progres.

Reporter: Consideri că rolul acestor prezentări este și acela de sondare? Te ajută să afli mai multe informații despre terenul pe care te afli? Care sunt informațiile necesare? Ce ar dori să afle ceilalți despre tine, atunci când nu îți dorești să aduni sute de oameni la un eveniment și ai o întâlnire numai cu specialiștii, cred că rolul acestor întâlniri este de sondare.

Andrei Vîlcovan: Clar, da!

Românii, interesaţi de vacanţe în Rusia

Reporter: Andrei, în condițiile în care ești optimist, ce putem spune despre românii care merg în Rusia? Ce ne poți spune despre numărul lor?

Andrei Vîlcovan: Agenţia mea a debutat tocmai pe incoming în Rusia. Şi am impresia, din informaţiile şi din observaţiile mele, turismul din România spre Rusia este într-un trend ascendent. Sezonul acesta este mai populare obiectivele Moscova şi Sankt Petersburg. Am participat anul trecut la târgul de turism de la Romexpo, unde am fost singurul stand care promova exclusiv Rusia şi am avut senzaţia că suntem vedeta expoziţiei. Am avut foarte mulţi oameni care, chiar dacă nu intenţionau să plece în viitorul apropiat în Rusia, veneau şi-mi spuneau «Am fost în Rusia în 1978», «Am fost în Sankt Petersburg în 1985 şi mi-a plăcut». Într-adevăr am impresia şi aş recomanda turiştilor care iau în considerare o excursie în Sankt Petersburg să ştie că este exact genul de excursie care rămâne în memorie, te impresionează şi rămâne cu tine pe tot parcursul vieţii. Vei ajunge să povesteşti despre această experienţă şi peste zeci de ani.

Reporter: În afară de Sankt Petersburg, ce ar mai putea descoperi turistul român în Rusia?

Andrei Vîlcovan: Produsele mele vedetă în materie de turism, cele pe care le promovez cel mai mult, sunt Moscova şi Sankt Peterburg, circuitele acestea combinate, dar desigur Ringul de Aur, Transsiberianul, Rusia este o destinaţie foarte generoasă. Ca şi în România, sunt foarte multe de văzut. City-break-uri, odihnă în natură, cam asta aş putea spune.

Rusia, mai sigură ca alte destinaţii de vacanţă din UE

Reporter: Ce putem spune despre siguranţa turistului în momentul în care alege ca destinaţie de vacanţă Rusia, pentru că, în ultima perioadă, Europa a fost frământată de astfel de incidente care au pus la îndoială siguranţa turistului într-o posibilă destinaţie de vacanţă…

Andrei Vîlcovan: Da, este un subiect delicat… Din punct de vedere al siguranţei turistului, Rusia este nu numai una dintre destinaţiile cele mai populare din lume. Sankt Petersburg de exemplu a devenit destinaţia de pe locul 7, în top 10, conform statisticilor anului trecut. În general este un loc foarte sigur, dă acea senzaţie, acea percepţie de siguranţă turistului. E drept, există un context internaţional dificil, dar oraşele mari ale Rusiei sunt destinaţii foarte sigure.

Reporter: Spuneai puţin mai devreme că a fost semnat un parteneriat de înfrăţire, în urmă cu 10 ani, între Constanţa şi Sankt Petersburg. Anul acesta se împlinesc 10 ani, motiv pentru care voi veţi organiza mai multe evenimente pentru a marca acest moment. Când se va întâmpla acest lucru?

Andrei Vîlcovan: Da, în ciuda declaraţiilor şi acestui sonor de fundal de care spuneam, mai mult sau mai puţin negativ, diplomaţia lucrează, funcţionează între cele două state şi anul acesta am promova foarte mult ideea sărbătoririi Zilelor Constanţei la Sankt Petersburg, pentru că avem 10 ani de la semnarea acordului între cele două mari oraşe. Pentru cine nu ştie, Constanţa şi Sankt Peterburg sunt oraşe înfrăţite şi este şi firesc, pentru că sunt oraşe asemănătoare, ambele foarte importante şi semnificative cultural, turistic, economic, sunt porturi foarte importante. Aşadar, anul acesta încă mai avem posibilitatea să sărbătorim Zilele Constanţei la Sankt Petersburg, aceasta este o manifestare care continuă dialogul între Constanţa şi Sankt Petersburg. Anul acesta, intenţia noastră este să organizăm nişte concerte, expoziţii de artă, mâncare românească – trebuie să le prezentăm ruşilor toate aceste lucruri, pentru că, din păcate, nu ştiu nimic despre noi.

Reporter: Când este cel mai scump sezon pentru Rusia și când avem perioade low cost?

Andrei Vîlcovan: Vârful de sezon îl reprezintă nopțile albe, care durează de la 15 mai până pe 15 iulie. Este o perioadă spectaculoasă în care, după cum poate știți, ziua durează aproximativ 18 – 19 zile, iar amurgul și răsăritul sunt niște fenomene foarte interesante pentru că au culori spectaculoase portocaliu, verde… un spectacol al naturii. Acesta este vârful de sezon.

Perioada de early booking începe în luna noiembrie

Reporter: În această perioadă, cam la ce preț ar ajunge, de exemplu, o vacanță în Rusia?

Andrei Vîlcovan: Se pot găsi și variante rezonabile de concediu în Sankt Petersburg în timpul nopților albe. Pot spune că pentru o săptămână all inclusive fără biletul de avion, dar incluzând excursii și bilete de intrare la muzee, prețul ar fi undeva la 500 de euro de persoană și nu numai pentru Sankt Petersburg, ci Sankt Petersburg combinat cu Moscova.

Reporter: Bun. Și într-o perioadă low-cost?

Andrei Vîlcovan: Prețul scade și mai mult, desigur, ne referim la perioada de extrasezon, adică începând din septembrie și care se încheie undeva prin mai.

Reporter: Sunt importante cred și de această dată rezervările early booking care te pot ajuta pe tine ca turist să economisești niște bani și să profiți de niște reduceri care uneori poate nu sunt mari, dar sunt importante.

Andrei Vîlcovan: Din câte am observat, early booking-ul nu este foarte popular, dar într-adevăr se deschide începând din luna noiembrie, așadar, atunci hotelierii vor emite noile tarife pentru sezonul următor.

Discuții

comments