DISTRIBUIȚI

Conducerea Delfinariului Constanţa a luat primele măsuri după incidentul de ieri, când trei persoane din public au sărit în bazinul cu mamifere, cerând închiderea instituţiei.

Securitatea a fost dublată, iar un om va fi pregătit să sară în apă, dacă cineva din public va recurge la un gest similar.

În plus, cei care vor asista la spectacolele cu delfini vor trece de acum înainte printr-un control corporal.

Cei trei activişti pentru drepturile animalelor au considerat că în acest mod pot să-şi manifeste dezaprobarea faţă de reprezentaţiile cu delfini.

Directorul Delfinariului, Adrian Bîlbă, a declarat pentru Radio Constanța că, în opinia lui, a fost un act de eco-terorism şi va face plângere penală:

„Nu am nimic împotriva oamenilor care cred altceva decât marea majoritate a populației. Însă, ceea ce au făcut la Delfinariul din Constanța se numește ecoterorism la Marea Neagră. Fiindcă, a sări peste delfini este un risc infecțios sever și vă mai spus în ce sens le-a făcut rău: au sărit peste ei și i-au speriat. Au speriat niște animale care au sanctuarul lor acolo. Demersul lor poate stimula severe de tentative de omor al acestora și să-i otrăvească pe delfini considerând că numai așa pot opri delfinariile să funcționeze“.

Mâine se vor reuni consiliile Ştiinţific şi Administrativ ale Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa pentru a decide ce măsuri vor lua pentru protecţia maniferelor acvatice.

3 persoane s-au aruncat in bazinul cu delfini de la Constanta cerand eliberarea lor! Au vrut sa ramana ei sa faca spectacol! 😂😂😂https://www.replicaonline.ro/video-circ-la-delfinariu-trei-protestatari-au-sarit-in-bazin-cerand-eliberarea-delfinilor-328488/

Posted by Eforie Online on 26 August 2017

Sursa video: Facebook Eforie Online

Discuții

comments